Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

BALINŢ

    Situată în partea de NE a judeţului Timiş, pe DJ 609 B, localitatea Balinţ, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 15,7 km de municipiul Lugoj şi 64,3 km de municipiul Timişoara. Comuna Balinţ se întinde pe o suprafaţă de 5568 ha, din care 4794 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc următoarele localităţi: Balinţ, Bodo, Fădimac şi Târgovişte.
    Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul prezintă două forme principale de relief: dealurile, dominante în proporţie de cca 60%, componente ale Podişului Lipovei şi câmpia, parte a Depresiunii Begăi. Altitudinea medie este de 170 m, extremele fiind reprezentate de vârful Gomila (227 m), situat în NE arealului, în Podişul Lipovei şi punctul Ratul Roşu (106 m), situat în SE, în Depresiunea Begăi.
    Reţeaua hidrografică este reprezentată de râul Bega, care din cauza debitelor relativ mari şi a pantei destul de reduse divaghează puternic, manifestând tendinţa de abatere de afluentul său principal Gladna şi de un număr de pârâuri, între care Fădimac şi Niereghiş, care colectează apele văilor de eroziune şi ale elementelor torenţiale din zonele colinară şi precolinară.
    Clima este temperat-continentală, cu o temperatură medie anuală de 10,60C (staţia Lugoj), regimul termic fiind favorabil dezvoltării plantelor şi creşterii animalelor.
    Valoarea medie anuală a precipitaţiilor care se înscrie între 605,5 mm (staţia Lugoj) şi 735,0 mm în zona colinară (staţia Făget), asigură condiţii relativ bune pentru dezvoltarea culturilor practicate pe terenurile agricole.
    Vegetaţia existentă pe teritoriul comunei este corespunzătoare zonei pădurilor de foioase, subzona stejarului. Vegetaţia lemnoasă spontană este reprezentată, între altele, de specii precum: Quercus cerris (cer), Q. robur (gorun), Q. frainetto (gârniţă), Acer campestre (jugastru), Fraxinus excelsior (frasin), Carpinus betulus (carpen). Arbuştii se întâlnesc sub formă de pâlcuri de Rosa canina (măceş), Prunus spinosa (porumbar), Corylus avellana (alun), Crataegus monogyna (păducel).
    Pomii cultivaţi, pruni, meri şi peri, sunt slab productivi, cu alternanţă în rodire, cosencinţă a unei agrotehnici necorespunzătoare.
    Vegetaţia ierboasă spontană este constituită din gramineae, leguminoase şi cyperaceae. Plantele cultivate, mai larg răspândite, sunt grâul de toamnă, orzul de toamnă, porumbul, sfecla de zahăr, cartoful, trifoiul, inul şi floarea soarelui, iar pe alocuri, varza şi ardeiul.
    În general, păşunile şi fâneţele au o compoziţie floristică slabă şi o productivitate scăzută. Culturile agricole sunt puternic infestate cu buruieni, în condiţiile neierbicidării, fapt ce reclamă aplicarea unor măsuri corespunzătoare.
    În ceea ce priveşte învelişul de sol, prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată, rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Aluviosoluri, 1-9 (gleice, vertice, amfigleice): 22,4%;
      2. Preluvosoluri, 10-16 (tipice, roşcate, vertice, stagnice): 20,5%;
      3. Luvosoluri, 17-23 (tipice, vertice, albice, stagnice): 12,6%;
      4. Vertosoluri, 24-33 (tipice, stagnice, amfigleice): 12,5%;
      5. Gleisoluri, 34-36 (eutrice, molice, amfigleice): 0,2%;
      6. Erodosoluri, 37-38 (vertice, stagnice): 7,2%;
      7. Asociaţii de soluri, 701-719 (aluviosoluri gleice, preluviosoluri cu luvosoluri, preluvosoluri cu luvosoluri şi erodosoluri): 24,3%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 3736,4 ha, păşuni 836,8 ha, fâneţe 126,0 ha, vii 0,2 ha şi livezi 94,6 ha.
    Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", a terenurilor agricole se prezintă astfel: cl. I 52,2 ha (1,2%), cl a II-a 854,8 ha (17,8%), cl. a III-a 1127,8 ha (23,5%), cl. a IV-a 1916,7 ha (40%) şi cl. a V-a 837,5 ha (17,5%).
    Factorii limitativi care influenţează seminificativ asupra calităţii pământului sunt determinaţi de gradul ridicat de neuniformitate a terenului şi de excesul de umiditate de suprafaţă, aciditate (foarte severă 2,5%, moderată 26% şi redusă pe 27,5% din suprafaţă), conţinutul redus de humus (moderat 59%, redus 41%), compactitate (severă 34%, moderată 43%), panta terenului (foarte severă 11,3%, moderată 13%, redusă 24%), eroziunea de suprafaţă (36,5%), eroziunea în adâncime (11,5%) şi alunecările de teren (30%).
    Valorificarea deplină a potenţialului productiv al pământului şi obţinerea unor producţii stabile se pot realiza în condiţiile respectării măsurilor pedoameliorative necesare şi prin respectarea cu stricteţe a tehnologiilor culturale curente.
    În funcţie de situaţia specifică din teren, indentificabilă prin studii pedologice şi agrochimice, se impun acţiuni de amendare periodică a solului cu calciu, afânare adâncă, fertilizare ameliorativă, executarea de şanţuri şi rigole, nivelări, amenajări de îmbunătăţiri funciare. Nu în ultimul rând, se impune efectuarea lucrărilor agrotehnice în exclusivitate din perspectivă antierozională, precum şi reabilitarea şi modernizarea lucrărilor antierozionale, a celor de apărare, îndiguire şi desecare.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în "AGRICULTUR BANATULUI", Nr. 4, Editura Agroprint, Timişoara, 1996

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010