Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

BĂNIA

    Situată în partea sudică a judeţului Caraş-Severin, pe DJ 571B, localitatea Bănia, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 165 km de municipiul Reşiţa şi 135 km de municipiul Caransebeş. Comuna Bănia se întinde pe o suprafaţă de 20768 ha, din care 7583 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Bănia şi Gârbovăţ. În cea din urmă s-a născut eminentul savant academician prof. dr. ing. Păun Ion Otiman, un ilustru fiu al satului.
    Teritoriul este parte a Depresiunii Bozovici, care se axează pe cursul mijlociu al râului Nera pe o lungime de 40 km şi o lăţime de aproape 15 km, relieful spaţiului luat în considerare desfăşurându-se într-un plan general de la S-E înspre N-V, cu valori altimetrice cuprinse între 500 şi 250 m, care înlesnesc individualizarea a trei forme distincte de macrorelief - munte, terasă şi luncă:
      Munţii Almăjului domină partea de sud a teritoriului, fiind prezenţi prin versanţii nordici care marchează trecerea spre terasa cea mai veche;
      Terasele, ca unitate de tranziţie între Munţii Almăjului şi Lunca Nerei, deţin o pondere însemnată în cadrul spaţiului menţionat. Microrelieful acestor terase este foarte variat, culmile fiind în general înguste, iar versanţii foarte complecşi, prezentând forme concave, dar şi convexe, alunecări de teren (unele vechi, relativ stabilizate, altele active), cu izvoare de coastă, mai frecvente în zona sudică;
      Lunca Nerei prezintă cea mai tânără formă de relief, extinderea şi structura ei, în cadrul teritoriului comunei Bănia, fiind condiţionate de schimbările petrecute în dinamica râului şi a afluenţilor acestuia. În ansamblu, lunca se desfăşoară sub forma unei fâşii de-a lungul râului Nera care comunică cu microluncile principalilor afluenţi, morfologia acesteia punând în evidenţă o serie de meandre părăsite şi microdepresiuni mlăştinoase, conturate pe fondul unor suprafeţe plane slab ondulate. Atât lunca Nerei, cât şi microluncile principalilor afluenţi ai acesteia, la viituri mari, sunt supuse inundaţiilor.
    Zona aparţine din punct de vedere hidrografic de bazinul râului Nera, care colectează în cadrul teritoriului considerat văi ce izvorăsc din masivul muntos Almăj, între care Valea Gârbovăţ, V. Băniei, V. Mică, V. Mare. Datorită numeroaselor elemente torenţiale, dezvoltate în zona muntoasă, aceşti afluenţi ai Nerei colectează prin intermediul unor văi secundare, o cantitate mare de apă, provocând în perioadele ploioase frecvente inundaţii.
    Climatul este temperat-continental moderat, subtipul bănăţean, cu nuanţe submediteraneene, cu o temperatură medie multianuală de 9,20C şi o valoare medie multianuală a precipitaţiilor de 673 mm (staţia Bozovici).
    Poziţia geografică (Depresiunea Almăj fiind situată la adăpostul munţilor Semenic, Almăj, Locva şi Anina), relieful, precum şi unii factori locali, conferă climatului o dinamică proprie a circulaţiei atmosferice cu anumite particularităţi, sub influenţa acestora apărând frecvente inversiuni de temperatură în unele perioade ale iernilor sau chiar primăvara şi toamna.
    Din punct de vedere fitogenetic, arealul luat în considerare face parte din cea de-a doua categorie fitogenetică latitudinală a ţării, fiind situat în zona pădurilor de foioase de tip estival. Alături de considerentele de ordin climatic şi fitogenetic relieful, variat, dispus în formă de amfiteatru, a determinat dezvoltarea unor complexe vegetale destul de diverse, cu predominanţa tipului de zonalitate verticală.
    Astfel, în etajul fagului predomină Fagus silvatica (fag), în asociaţie cu Juniperus communis (ienupăr).
    În etajul gorunului, Quercus petraea (gorun) se dezvoltă în amestec cu Fagus silvatica şi Betula verucosa (mesteacăn).
    În subetajul stejarului, care ocupă terasele, ce reprezintă cea mai mare parte a teritoriului, este prezentă vegetaţia cerului, reprezentată prin Quercus cerris (cer), în asociaţie cu Q. petraea, Q. frainetto (gârniţă), Corylus avellana (alun), Cornus sanguinea (sânger), alături de specii termofile precum Cerasus avium (cireş), Tilia tomentosa şi T. Cordata (tei).
    În luncă sunt prezente specii precum Alnus glutinosa (crin negru), Populus spp. (plop), Salix spp. (salcete).
    Subarboretul este reprezentat de specii precum Crataegus monogyna (păducel), Lygustrum vulgare (lemn câinesc), Cornus sanguinea, Juniperus communis, Rosa canina (măceş), Rubus spp. (mur), Padus racemosa (mălin), Sambucus nigra (soc).
    Pe văile de eroziune sunt prezente specii ca Robinia pseudacacia (salcâm), Gleditischia triacanthos (plătică), Prunus spinosa (porumbar).
    Remarcând faptul că zona comunei reprezintă un important bazin pomicol, vegetaţia lemnoasă cultivată este reprezentată, în principal, prin prun, cireş, vişin, măr, păr, nuc şi, mai rar (numai în intravilan), piersic şi cais.
    Pajiştile naturale prezintă o mare diversitate de specii şi asociaţii, în ele întâlnindu-se grupări de plante mezofite şi mezoxerofite, iar în zonele cu apă freatică în exces, grupări de specii higrofite.
    Astfel, vegetaţia păşunilor este alcătuită din specii precum Agrostis tenuis, A. alba (iarba câmpului), Festuca rubra (păiuş), Lolium perenne (raigras), Poa pratensis (firuţă), Trifolium repens (trifoi alb), T. campestre, T. hibridum (trifoi de câmp), Lotus corniculatus (ghizdei).
    În păşunile împădurite predomină Agrostis tenuis, Aspera spica venti (iarba vântului), Trifolium repens, Pteridium aquilenum (ferigă), Fragaria vesca (fragi).
    În fâneţele existente în luncă, sunt prezente specii precum Festuca pratensis (păiuş), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Dactylis glomerata (golomăţ), Trifolium pratense (trifoi roşu), Lotus corniculatus, Juncus efusus (rugină).
    Plantele cultivate în mod uzual sunt grâul, orzul, secara, porumbul, cartoful şi trifoiul.
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri :
      1. Regosoluri 1-8 (eutrice, calcarice, litice): 16,8%;
      2. Aluviosoluri 9-14 (eutrice, eutrice gleice): 13,7%;
      3. Eutricambosoluri 15-23 (eutrice, gleice, stagnice): 11,3%;
      4. Preluvosoluri 24-27 (vertice, stagnice): 13,6%;
      5. Luvosoluri 28-31 (vertice, stagnice, amfigleice): 9,2%;
      6. Vertosoluri 32-35 (tipice, stagnice): 19,40%;
      7. Gleiosoluri 36-37 (tipice-vertice): 2,3%;
      8. Stagnosoluri 38-42 (tipice, luvice, molice): 8,3%;
      9. Alte asociaţii de soluri erodate cu ravene şi ogaşe, gropi de împrumut 43-44: 5,4%.
    Terenul agricol al comunei în suprafaţă de 7583 ha este constituit din următoarele folosinţe: arabil 1720 ha (22,8%), păşuni 4453 ha (58,7%), fâneţe 1033 ha (13,6%) şi livezi 377 ha (4,9%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei menţionate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl.a II-a 205 ha (2,7%), cl. a III-a 3936 ha (51,9%), cl. a IV-a 2146 ha (28,3%) şi cl. a V-a 1296 ha (17,1%).
    Factorii limitativi care influenţează semnificativ asupra calităţii pământului sunt determinaţi de gradul de tasare accentuat pe cca 49,8% din suprafaţă, panta terenului şi pericolul de eroziune (49,5%), excesul de umiditate freatică (28,6%), excesul de umiditate pluvială (67,9%), excesul de umiditate din revărsări (18,9%). Dintre însuşirile agrochimice menţionăm reacţia solului moderat şi puternic acidă (77,8%), conţinutul scăzut în humus şi alţi nutrienţi (azot, fosfor, potasiu) pe 62,9% din suprafaţă.
    Referitor la elementele restrictive menţionate care afectează potenţialul productiv al învelişului de sol, se impun, de la caz la caz, măsuri de corectare a reacţiei acide prin amendare calcică periodică, operaţiune ce se recomandă a fi aplicată în complex cu alte măsuri, precum fertilizările radicale şi ameliorative, eliminarea excesului de umiditate prin lucrări de combatere şi prevenire a acestuia (canale, şanţuri, rigole, drenuri etc.) prevenirea şi combaterea eroziunii solului şi a alunecărilor de teren prin executarea de valuri de pământ, brazde, canale de coastă, perdele antierozionale, culturi în fâşii etc.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în "AGRICULTUR BANATULUI", Nr. 5-6, Editura Agroprint, Timişoara, 2002
     
    Legenda cartogramei
    Clasa
    Nr. U.T.
    I
    II
    18, 19
    III
    1, 7, 10, 11, 15, 20, 22, 23, 24, 25, 27, 30, 33, 34, 35
    IV
    8, 9, 16, 17, 21, 26, 28, 29, 31, 32, 36, 38, 39, 40, 41
    V
    2, 3, 5, 6, 14, 37, 42

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010