Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

BANLOC

    Situată în partea de sud a judeţului Timiş (4523' latitudine nordică şi 2108' longitudine estică), pe DN 58 B, localitatea Banloc, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 51,3 km de municipiul Timişoara şi la 7,4 km de oraşul Deta. Comuna Banloc se întinde pe o suprafaţă de 16613 ha, din care 14940 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ intră următoarele localităţi: Banloc, Dolaţ, Livezile (Tolvădia), Ofseniţa, Partoş şi Soca.
    Relieful, caracteristic unei câmpii de divagare, este alcătuit dintr-o succesiune de grinduri fluviatile şi arii deprersionare fluviolacustre, caracteristice unei delte continentale, prezentând o altitudine maximă de 89,7 m în extremitatea de NE a teritoriului şi o altitudine minimă de 75,9 m în cea de SV.
    Existenţa apelor freatice aproape de suprafaţa solului, cu scurgere lentă, a determinat amenajarea a trei sisteme de desecare: sistemul Bârzava mijlocie, sistemul Partoş (pe malul stâng al Bârzavei) şi sistemul Banloc-Livezile (pe malul drept al Bârzavei), cel mai mare fiind ultimul, el contribuind la drenarea unei suprafeţe de 204 kmp (din care cel puţin 10000 ha revin comunei menţionate), deversând apele în exces în Bârzava îndiguită prin două staţii de pompare.
    Zona este străbătută de râul Bârzava şi pârâurile Birda şi Lanca-Birda, toate canalizate. Reţeaua hidrografică, în întregul ei, are un caracter capricios, cursurile de apă având debite cu variaţii mari, în funcţie de precipitaţiile căzute în anumite perioade. Terenurile dintre diguri sunt periodic inundate, viiturile debordând uneori peste acestea.
    Pe lângă cursurile de apă amintite, reţeaua hidrografică a perimetrului studiat este reprezentată de o serie de albii şi meandre părăsite, precum şi de o vastă reţea de canale pentru desecare, care deversează în cea mai mare parte în cursul Bârzavei.
    Acestora li se adaugă o serie de heleştee şi orezării (Partoş-Toplea-Soca), canale pentru irigaţii, bălţi şi gropi de împrumut într-un număr mare de forme şi dimensiuni.
    Clima este temperat-continentală moderată, cu ierni mai scurte şi mai blânde, aflân-du-se frecvent sub influenţa activă a ciclonilor şi a maselor de aer din mările Mediterană şi Adriatică. Temperatura medie anuală se situează la valoarea de 10,7C, iar media anuală a precipitaţiilor este de 604,7 mm (Staţia Banloc).
    Teritoriul comunei Banloc aparţine din punct de vedere fitogenetic Provinciei geobotanice central-europene, puternic influenţată de vecinătatea celei sud-europene, astfel că vegetaţia prezintă un număr relativ mare de specii şi asociaţii de plante adaptate la condiţii de mediu extreme, de la deficit la exces de apă şi săruri uşor solubile.
    Vegetaţia arborescentă este compusă, între altele, de specii precum: Populus pyramidalis (plopul piramidal), Juglans regie (nucul), Aesculus hippocastanus (castanul sălbatic), Castanea sativa (castan, existent în parcul castelului din localitate), Acer negundo (arţarul), Morus alba (dudul alb), iar dintre speciile cultivate: mărul, părul, prunul, caisul, cireşul şi piersicul.
    Vegetaţia ierboasă se manifestă în funcţie de soluri sau categorii de folosinţă. Astfel, pe terenurile joase, umede, sunt prezente: Cirsium arvense (pălămida), Polygonum aviculare (troscotul), Chenopodium album (spanacul alb), Matricaria inodora, (muşeţelul); pe câmpie: Convolvulus arvensis (volbura), Setaria viridis (mohorul), Amarantus spp. (ştirul), Melilotus officinalis (sulfina), Plantago spp. (pătlagina), Agrostemma githago (neghina); pe păşuni specii sărace în valori nutritive precum: Plantago lanceolata (pătlagina) şi Polygonum aviculare (troscotul).
    Ca subarboret, prezent pe marginea drumurilor şi a pădurilor, se întâlnesc: Prunus spinosa (porumbarul), Crataegus monogyna (păducelul), Cornus sanguinea (cornul).
    Dintre plantele cultivate, cele mai frecvent utilizate sunt: grâul de toamnă, orzul de toamnă, secara de toamnă, ovăzul, porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr şi cea furajeră, tutunul, trifoiul, lucerna şi orezul, pentru care există amenajări specifice. Producţiile medii ale acestora sunt relativ mijlocii în prezent, dar ele ar putea fi simţitor îmbunătăţite prin măsuri agropedoameliorative şi agrofitotehnice adecvate.
    Învelişul de sol prezintă o mare complexitate şi diversitate, urmare a influenţei şi acţiunii în timp a factorilor pedogenetici (relief, rocă, climă, hidrologie), precum şi a intervenţiei directe a omului prin importante lucrări hidroameliorative începute cu peste două sute de ani în urmă.
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Aluviosoluri, 1-7 (eutrice, gleice, solsodice): 3,0%;
      2. Cernoziomuri, 8-23 (tipice cambice, gleice, solsodice): 12,8%;
      3. Eutricambosoluri, 24-58 (molice, gleice, vertice, salice): 35,9%;
      4. Vertosoluri, 59-79 (gleice, salsodice): 22,7%;
      5. Gleiosoluri, 80-89 (molice, gleice, salsodice): 2,9%;
      6. Asociaţii de soluri cu eutricambosoluri şi cernoziomuri: 22,7%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 13028 ha, păşuni 1708 ha, fâneţe 171 ha şi livezi 33 ha .
    În ceea ce priveşte încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. I 228,05 ha (1,53%), cl. a II-a 5191,45 ha (34,83%), cl. a III-a 365,70 ha (24,50%), cl. a IV-a 4396,74 ha (29,50%) şi cl. a V-a 1438,06 ha (9,64%).
    Factorii limitativi care grevează asupra calităţii pământului în această zonă sunt dimensionaţi de: sărăturare (18,62%), conţinutul scăzut de humus (0,22%), textura argiloasă (46,9%), tasare (20,04%), excesul de umiditate freatică (60,95%), excesul de umiditate stagnantă (36,0%).
    Ameliorarea şi valorificarea potenţialului productiv se poate realiza în condiţiile abordării integrate a măsurilor hidroameliorative şi culturale curente, care vor viza asigurarea unui regim aerohidric în sol cu parametri optimi de funcţionalitate.
    De asemenea, se impune reabilitarea şi modernizarea lucrărilor de irigaţii şi extinderea acestora pe terenurile agricole cu deficit de umiditate, pretabile la irigaţii în condiţii de eficienţă economică, reabilitarea zonelor umede prin amenajarea de orezării, răchitării şi heleştee destinate creşterii dirijate a peştilor şi broaştelor (activităţi ce au o tradiţie locală) şi modernizarea celor existente.
    Utilizarea apelor râului Bârzava la irigaţii este menţionată într-un document datând din anul 1801, când la vest de Deta a luat naştere orezăria Topolea, de pe teritoriul (pe atunci) al comunei Partoş, astăzi fiind localizată în comuna Banloc.
    Întreaga cantitate de apă necesară pentru suprafaţa amenajată (orezărie, pescărie) este preluată prin intermediul canalului Morii, care se ramifică din Bârzava pe malul drept, în amonte de Deta, printr-o priză prevăzută cu stăvilar pentru reglarea debitului. Instalaţia a fost perfecţionată ulterior: s-a amenajat în anul 1896 un nou heleşteu, în 1899 s-a construit un sifon pentru subtraversarea Bârzavei de către canalul Morii, în 1904 s-a modernizat barajul deversor din albia Bârzavei, iar în 1908 s-a modernizat stăvilarul.
    Încadrată în zonă cu gradul 7 de intensitate seismică, comuna Banloc a suferit în ultimii ani de pe urma unor cutremure care au adus însemnate prejudicii locuinţelor şi dotărilor edilitare. După refacerea acestora şi, mai ales, prin restaurarea şi reamenajarea inspirată a Castelului, care începând din 1759, a aparţinut, pe rând, familiilor banului croat Draşkovics, conţilor Karacsonyi şi reginei Elisabeta a României, Banlocul ar putea deveni un obiectiv turistic atrăgător pe harta judeţului Timiş.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în "AGRICULTUR BANATULUI", Nr. 3, Editura Agroprint, Timişoara, 1996

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010