Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

CARAȘOVA

    Situată aproape în centrul judeţului Caraş-Severin (45°20' latitudine nordică şi 21°87' longitudine estică), pe Dn 58, localitatea Caraşova, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 15 km de municipiul Reşiţa. Comuna Caraşova se întinde pe o suprafaţă de 14339 ha, din care 7224 ha reprezintă teren agricol şi 6637 ha pădure. În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Caraşova (cu atestare documentară din 1364, sub denumirea de Carasow), Iabalcea şi Nermed.
    Teritoriul comunei este alcătuit din următoarele unităţi geomorfologice:
    Munţii Banatului care formează un ansamblu structural în jurul Munţilor Semenic-Almăj, fac legătura cu Carpaţii Meridionali, se caracterizează prin altitudini ce depăşesc cu puţine vârfuri 1000 m, fiind fragmentaţi în numeroase grupe cu structuri geologice variate, mărginite de depresiuni intramontane, falii şi dealuri periferice, reprezentaţi prin:
      Munţii Semenic, un masiv bine individualizat, mărginit de arii depresionare şi culoare tectonice care domină regiunile înconjurătoare, în care limita estică urmează, în general, culoarul Timişului, separându-i de Munţii Ţarcu, limita de nord având un caracter de tranziţie spre dealurile Pogănişului, desfăşurându-se pe bordura sudică a bazinului sedimentar al Caransebeşului, limita de sud corespunzând contactului cu Depresiunea Domaşnea-Mehadia şi Depresiunea Almăjului, iar limita de vest se desfăşoară în lungul văii Minişului şi Poneascăi, până la domeniul carstic al Munţilor Aninei. Relieful general al masivului are înfăţişarea unei platforme cu suprafeţe larg ondulate, pe a cărei treaptă cea mai înaltă se conturează vârfurile Semenic (1446m), Piatra Goznei (1447 m), Poiana Nedeii (1437) m, acoperită de pajişti.În cea mai mare parte, Semenicul este format din şisturi cristaline intens metamorfozate, la care se adaugă pe suprafeţe mai reduse rocile eruptive întâlnite în zona Poneasca şi zona înaltă, şi roci sedimentare la periferia masivului.
    Semenicul reprezintă principalul lanţ muntos al Banatului, din compartimentul său sudic pornind, în toate direcţiile, râurile Timiş, Bârzava, Nera şi Mehadica;
    Munţii Aninei situaţi în vecinătatea Semenicului, sunt cuprinşi între râurile Bârzava la est şi nord-est, Miniş şi Nera la sud–est şi sud, Dealurile Oraviţei şi Depresiunea Caraşovei la vest. Reprezentaţi prin culmi cu direcţia generală nord-vest-sud-est, aceşti munţi nu depăşesc, decât în sectorul lor sudic, altitudinea de 1100 m (Vârful Leordiş 1160 m ).
    Formaţi în cea mai mare parte din calcare, Munţii Aninei prezintă numeroase abrupturi, doline şi chei (Cheile Caraşului, Minişului, Gârliştei, Nerei), constituindu-se în ceea mai pitorească zonă muntoasă din Banat şi adăpostind cele mai numeroase specii termofile de plante şi faună protejată;
    Munţii Dognecei sunt situaţi între Podişul Caraşovei la est, râul Pogăniş; la nord, Dealurile Doclinului la vest şi Depresiunea Caraşovei la sud. Aceştia depăşesc rareori altitudinea de 600 m, fundamentul geologic fiind constituit din roci cristaline acoperite în zona centrală de conglomerate grosiere şi gresii, alternând cu cărbuni şi banatite, iar la sud-vest de calcare mezozoice, care continuă în Munţii Aninei şi Podişul Caraşovei prin culmi domoale şi numeroase doline;
    Depresiunea Caraşovei este generată de sistemul de falii care au format greabănul Caraşovei, fiind mărginită de crestele şi culmea sinclinară Dealul Ponor (808 m), spre Munţii Semenic care, drenată de râul Caraş, are în centru Cheile Caraşului şi este constituită din suprafeţe carstice care au generat polia Caraşova-Iabalcea şi numeroase doline;
    Depresiunea Lupac, situată între Reşiţa şi Caraşova, se remarcă prin versanţi prelungi şi depozite deluviale groase care, prin înşeuări largi, se leagă cu Depresiunea Ezeriş din nordul Reşiţei.
    Din punct de vedere hidrografic, teritoriul se încadrează în bazinul râului Caraş şi al afluenţilor acestuia, dispuşi sub formă de evantai, izvorând din Munţii Semenicului, cursul său superior este reprezentat printr-o vale adâncă cu pereţi abrupţi şi sectoare de chei sălbatice (Cheile Caraşului), săpate în calcare cu pantă de peste 1,5m/km, afluenţii principali fiind pârâurile Buhui şi Ponicova.
    În bazinul mijlociu, valea râului Caraş desparte Munţii Aninei de Munţii Dognecei, formând, pe alocuri, o albie majoră de până la 1 km, cu scurgeri de aproximativ 15 m/km.
    Cursul inferior al Caraşului străbate o zonă depresionară plană, cu pante de 0,3-0,4 m/km şi formează o albie majoră de aproape 3 km, supusă inundaţiilor în perioadele ploioase.
    Hidrostructura carstică este dominantă în teritoriul Caraşovei. Datorită grosimii mari a calcarelor, ele se dezvoltă atât deasupra, cât şi sub nivelul de bază, favorizând descărcarea descendentului, dar şi tipul ascendent (sub presiune), cu debite mari. Nivelul de bază care determină apariţia izvoarelor poate fi reprezentat de un nivel impermeabil şi necarstifiabil, ca în zona Caraşova, unde Izvorul Caraşova-sat are un debit de 60 l/s. În schimb, localităţile Iabalcea şi Nermed, aparţinătoare comunei, nu au sursă de apă potabilă, fiind situate pe platoul carstic.
    Particularităţile climatului sunt determinate de poziţia geografică şi altitudinală a teritoriului, el aflându-se la interferenţa maselor de aer cu caracter maritim de origine vestică, ca şi a celor continentale estice, fiind influenţat, complementar, de invazia unor mase de aer cald care traversează Marea Mediterană.
    Temperatura medie multianuală este de 11,1°C (staţia Oraviţa, în intervalul 1955-1987 şi staţia Reşiţa, în intervalul 1955-2009), iar valoarea medie multianuală a precipitaţiilor este de 895,0 mm (staţia Oraviţa), şi 815,2 mm (staţia Reşiţa), ea oscilând în funcţie de relief, cu valori mai scăzute în zona de luncă şi mai ridicate în cea a dealurilor piemontane.
    Aşezarea geografică, precum şi configuraţia reliefului, determină unele particularităţi proprii regiunii. Astfel, Caraşova se află la adăpostul oferit de Munţii Aninei în sud-sud-vest şi Munţii Semenic în est-nord-est, într-o depresiune în care apare circulaţia maselor de aer umede, care determină cantităţi anuale de precipitaţii, specifice zonei.
    Vegetaţia forestieră este reprezentată de etajul quercineelor, alcătuit din Quercus cerris (cer), Q. frainetto (gârniţă), Q. pubescens (stejar pufos), în asociaţie cu specii termofile ca Tilia tomentosa, T. cordata (tei) şi etajul fagaceelor, unde Fagus silvatica (fag), constituie specia principală, în amestec cu Ulmus montana (ulmul de munte), Acer pseudoplatanus (paltin), Abies alba (brad alba), Picea excelsa (molid).
    Compoziţia floristică a vegetaţiei prezintă particularităţi deosebite. Speciile importante prin frecvenţa lor sunt şi cele care edifică asociaţiile reprezentative din zonă. Covorul ierbos al pajiştilor de Festuca rubra este compus din peste 100 de specii. Versanţii moderat înclinaţi sunt acoperiţi de pajişti de Festuca rubra (păiuş) cu Agrostis tenuis (iarba câmpului). Pe lângă cele două specii, în covorul vegetal, se mai întâlnesc Poa pratensis (firuţa de livezi), Trifolium repens (trifoi alb târâtor), Luzula luzuloides (horşti), Thymus rubioides, Nardus stricta (ţăpoşică), Crataegus mogyna (păducel), Carpinus betulus (carpen).
    Porţiunile de teren din apropierea drumurilor sunt acoperite de o vegetaţie specifică, asociate, precum Lolium (raigras) cu Potentilla (cinci degete).
    Varietatea mare a condiţiilor geografice, climatice şi pedologice, ca şi influenţa îndelungată a omului au dus la identificarea unor aspecte de vegetaţie zonală şi, pe cale de consecinţă, frecvente prezenţe de vegetaţie antropică.
    În zona înaltă şi submontană se întâlneşte Fagus silvatica (fag) şi Carpinus betulus (carpen), care pe alocuri, de-a lungul văilor, sunt specii prezente până la altitudini foarte joase. După defrişarea unor păduri s-au instalat pajişti mezofile, bogate în specii dominante de păiuş roşu - Festuca rubra (păiuş), Agrostis tenuis (iarba câmpului), Cynosurus cristatus (peptănăriţă).
    Dens populată din timpuri străvechi, regiunea Caraşovei este ocupată pe suprafeţe întinse, de fâneţe şi păşuni şi cu livezi predominant alcătuite din pruni. Dintre speciile dominante, în fâneţe pot fi observate Festuca valesiaca (păiuş), Stipa pulcherrima (colilie), Agropyron intermedium (pir), Stipa capillata (nagara), Genista sagittalis (grozamă), Anthyllis vulneraria (vătămătoare), Festuca rupicola (păiuş), Achillea millefolium (coada şoricelului), Lolium perenne (raigras), Carex verna (rogoz), Brachypodium pinnatum (obsigă), ş. a.
    Suprafeţe întinse sunt acoperite de ferigă, este prezent nucul, iar livezile cuprind şi specii de măr, păr şi cireş.
    Suprafeţe întinse sunt acoperite de ferigă, este prezent nucul, iar livezile cuprind şi specii de măr, păr şi cireş.
    Teritoriul comunei este inclus în proporţie de 80% în cadrul Parcului Naţional Semenic - Cheile Caraşului, care cuprinde opt rezervaţii naturale, constituite în zone de conservare specială, strict protejate: Cheile Caraşului, Izvoarele Nerei, Cheile Gârliştei, Izvoarele Caraşului, Peştera şi Lacul Buhui, Peştera Comarnic şi Peştera Popovăţ.
    Între speciile protejate se regăsesc Larix decidua (zada), Pinus nigra (pin negru), Taxus baccata (tisă), Corylus colurna (alun turcesc), Dianthus banaticus (garofiţa bănăţeană), Paeonia mascula (Bujor de pădure), Rosa stylosa (măceş de Beuşniţa), Padus mahaleb (vişin turcesc), Viola jooi Janka (tămâioară), Angelica archangelica (angelică), Primula auricula (urechea ursului), Antenaria dioica (floarea Semenicului), Ruscus aculeatus (ghimpe), R. hyipoglossum (cornişor), Crocus moesiacus (brânduşa galbenă), Iris reichenbachii (stânjenel), I. graminea (caşiţă), Gladiolus illyricus (săbiuţă), Orchis pallens (poroinic galben), O. pappilonacea (poroinic gemănăriţă).
    Fauna protejată este reprezentată de Euscorpius carpathicus (scorpion), Amphimelania holandri (gasteropod), Cobitis elongata (fâsa), Vipera ammodytes ammodyites (vipera cu corn), Coluber jugularis (balaur), Testudo hermanni (broasca ţestoasă de uscat), Aquila chrysaetos (acvila regală).
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Litosoluri, 1 -4 (eutrice,scheletice), 14,36 %;
      2. Regosoluri, 5-7 (eutrice, litice), 10,49 %;
      3. Aluviosoluri, 8-10 (districe, eutrice, gleice), 3,32%;
      4. Rendzine, 11-18 (tipice, cambice, scheletice), 18,26%;
      5. Eutricambosoluri, 19-31 (tipice,gleice stagnice), 11,04%;
      6. Districambosoluri, 32-34 (tipice stagnice), 1,68%;
      7. Preluvosoluri, 35-50 (tipice, stagnice, pelice), 24,85%;
      8. Luvosoluri, 51-56 (tipice, stagnice), 7,72%;
      9. Asocia?ii de aluviosoluri cu eutricambosoluri, 701-703, 8.28%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 1484 ha (20,5%), păşuni 2603 ha (36,1%), fâneţe 2690 ha (37,2%), livezi 440 ha (6,1%) şi vii 7 ha (0,1%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei studiate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. I-a 46 ha (3,1%), cl. a II-a 258 ha (17,4%), cl. a III-a 640 ha (43,1%), cl. a IV-a 346 ha (23,3%) şi cl. a V-a 194 ha (13,1%).
    Factorii limitativi care grevează asupra învelişului de sol sunt reprezentaţi, în principal, de aciditate (cu limitări moderate 3,3%, reduse 24,0%), rezerva de humus (moderate 55,3%, reduse 25,1%), textura grosieră (reduse 3,6%), textura fină (moderate 3,1%, reduse 15,5%), compactitate (severe 5,2%, moderate 47,6%, reduse 2,7%), volumul edafic redus (extrem de severe 13,9%, foarte severe 31,2%, severe 6,8%, moderate 5,0%, reduse 2,8%), panta terenurilor (extrem de severe 0,4%, foarte severe 14,8%, severe 14,7%, moderate 13,7%, reduse 23,8%), eroziunea de suprafaţă (severe 1,5%, reduse 1,7%), acoperirea cu stânci şi bolovani (severe 9,8%, reduse 40,1%), neuniformitatea terenurilor (reduse 100%), excesul de umiditate freatică (reduse 0,8%), excesul de umiditate stagnantă (moderate 0,8%), inundabilitate prin revărsare (moderate 2,5%), temperaturi ridicate (reduse 30,6%), deficit de umiditate (foarte severe 14,8%, severe 16,3%, moderate 66,1%).
    În vederea ameliorării şi valorificării depline a potenţialului productiv al terenurilor agricole din cadrul comunei se recomandă o fertilizare raţională, echilibrată atât cu îngrăşăminte organice, cât şi chimice, şi aplicarea unei agrotehnici adaptate condiţiilor locale, creând condiţii favorabile fizice, aerohidrice, mecanice, hidrofizice şi chimice procesului de humificare, sursa principală de mărire a potenţialului productiv şi de conservare a caracteristicilor importante ale solului.
    Ameliorarea terenurilor cu o compactitate semnificativă se va face prin arături adânci, reducerea la minim a traficului şi prin asolamente, a terenurilor neuniforme printr-o nivelare de exploatare, pentru terenurile cu exces de umiditate prin drenaj de suprafaţă, modelare în benzi cu coame, şanţuri şi rigole de scurgere, drenaj cârtiţă şi scarificare sau afânare adâncă, pentru terenurile cu exces de umiditate freatică se vor executa lucrări de drenaj de adâncime, impunându-se totodată aplicarea îngrăşămintelor în funcţie de recomandările planurilor de fertilizare stabilite prin studii agrochimice.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în revista USAMVB „Agricultura Banatului”, nr.4 (123), decembrie 2010.

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010