Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

CHEVEREŞU MARE

    Situată în zona centrală a judeţului Timiş, dar foarte aproape de extremitatea nord-vestică a judeţului Caraş-Severin (45°66' latitudine nordică şi 21°49' longitudine estică), pe DJ 592, localitatea Chevereşu Mare, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 14 km de municipiul Timişoara şi 10 km de oraşul Buziaş. Comuna Chevereşu Mare se întinde pe o suprafaţă de 6676 ha, din care 6199 ha reprezintă terenul agricol, iar 1137 ha pădure.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Chevereşu Mare (cu atestare documentară din 1717), Vucova şi Dragşina.
    Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei se situează în Câmpia Banato-Crişană, parte a Câmpiei de Vest a României, extremitatea estică a Câmpiei Tisei, la contactul Câmpiei înalte a Gătaiei, sectorul Niţchidorf şi Câmpia joasă a Timişului, prezentând următoarele subdiviziuni:
    Câmpia înaltă a Niţchidorfului a cărei parte situată în sudul perimetrului, şi care include intravilanul satului Vucova, reprezintă treapta cea mai joasă a Câmpiei Gătaiei, cu o altitudine de 100–120 m, formată pe depozite fine, cu un relief caracteristic unor astfel de materiale: văi largi, bine dezvoltate în aval şi mai înguste în amonte, cu versanţi concavi scurţi (10–50 m lungime), cu o pantă redusă (1-5%) şi platouri uşor bombate, ca urmare a fragmentării mari a reliefului;
    Câmpia joasă de subsidenţă şi divagare a Timişului, cu altitudinea cuprinsă între 90-110m, desfăşurată în partea centrală şi nordică a teritoriului, incluzând localităţile Chevereşu Mare şi Vucova;
    Lunca Şurganilor care traversează perimetrul de la est la vest, dinspre măgura Silagiului, cu o lărgime oscilând între 200-400 m şi
    Lunca Timişului, în extremitatea nord-estică a teritoriului, cu altitudinea sub 90 m, îngustă, îndiguită, care se confundă cu o albie majoră.
    Arealul cercetat face parte din bazinul hidrografic al Timişului, fiind situat pe malul stâng al acestuia, cursurile de apă cele mai semnificative pe care le colectează sunt Timişana, Valea Şurganilor (îndiguită în aval de la intersecţia cu DJ592) şi Pogăniş.
    La nord şi la est de satul Vucova se dezvoltă o reţea cu scurgeri de ape nepermanente, slab schiţate, care debuşează în valea Pogănişului.
    În câmpia înaltă a Niţchidorfului nivelul apelor freatice se întâlneşte la o adâncime cuprinsă între 5,0–10,0 m, neinfluenţând profilul solurilor, în Câmpia joasă a Timişului nivelele freatice oscilează între 2,0-7,0 m, în funcţie de microrelief, pe firul văilor, cât şi în depresiunile similare, joase, acestea sunt întâlnite între 2,0-3,0 m, iar în zona de luncă a Văii Şurganilor, oscilează între 1,5-3,0 m.
    Ca urmare a modificărilor climatice din ultimii 200 de ani, cât şi a intervenţiilor umane, cu precădere a lucrărilor hidroameliorative în zonă, nivelele freatice au coborât, treptat, spre cele actuale.
    Climatul este temperat-continental moderat, cu influenţe submeditaraneene.
    Temperatura medie multianuală este de 10,9ºC pentru intervalul 1943 - 2004 (staţia Timişoara), valoarea medie multianuală a precipitaţiilor fiind de 585,8 mm pentru intervalul 1871-1975 (staţia Răuţi), în zona municipiului Timişoara înregistrându-se 631,0 mm pentru intervalul 1871-1975 şi 591,9 mm, pentru intervalul 1955 - 2004 (staţia Timişoara), date care indică un proces de aridizare.
    Vegetaţia lemnoasă este cea de şleau şi este reprezentată prin Fraxinus excelsior (frasin), Quercus robus (gorun), Quercus pedunculiflora (stejar) şi, mai rar, Quercus pubescens, Quercus cerris (cer), sau Quercus frainetto (gârniţă). Pe lângă acestea se întâlnesc frecvent Salix alba şi Salix fragilis, Alnus glutinosa (arin negru), Acer campestre (jugastru), Carpinus betulus (carpen), Populus alba şi P. nigra (plop alb şi negru) ş.a. Dintre arbuşti, speciile mai frecvente sunt Cornus sanguinea (sânger), Crataegus monogina (păducel), Sambucus nigra (soc negru), Ligustrum vulgare (lemn câinesc) ş.a.
    În vetrele satelor sau răzleţ se mai întâlnesc Morus alba (dud alb), Robinia pseudacacia (salcâm), Fraxinus excelsior (frasin), Acer platanoides (arţar) etc. Dintre pomii fructiferi preponderent este prunul, apoi nucul, vişinul, părul şi, mai rar, mărul.
    În jurul intravilanelor satelor Chevereşu Mare, Vucova şi Dragşina există păşuni care ocupă suprafeţe destul de mari, având ca o caracteristică esenţială suprapăşunatul şi gradul înaintat de exploatare, cu un număr de specii de ierburi redus, cu o valoare nutritivă relativ mică, nerealizându-se de un timp îndelungat supra sau reînsămânţări.
    Speciile cele mai răspândite sunt Alopecurus pratensis (coada vulpii), Phleum pratense (timoftică), Lolium perenne (raigras), Festuca pseudovina (păiuş), Dactylis glomerata (golomăţ), Agropyron cristatum (pir), Poa bulbosa (firuţă), Bromus inermis (obsigă), Plantago spp. (pătlagină), Lotus corniculatus (ghizdei), Matricaria spp. (muşeţel), etc.
    Pe meandrele văilor părăsite şi în depresiuni mici, lipsite de drenaj, predominate sunt Phragmites communis (stuf), Carex spp. (rogoz), Juncus spp. (rugină), Typha latifolia (papură), Mentha spp. (ismă), etc.
    În cadrul culturilor, dar mai ales pe terenurile arabile lăsate în paragină în ultimii ani o răspândire mare o au buruienile precum Setaria viridis (mohor), Echinochloa cruss galli (costrei), Digitaria sanguinalis (meişor roşu), Agropyron repens (pir), Matricaria inodora (muşeţel), Delphinium consolida (nemţişor de câmp), Cichorium intybus (cicoare), Polygonum convolvulus (troscot), etc.
    În extremitatea nordică, pe cca 10 km de-alungul râului Timiş, se află pădurea Chevereşului, alcătuită în principal din stejar, iar în sud, aproape de Vucova, se află păduricea Făgimac, o fostă fâneaţă împădurită, în prezent parţial defrişată, zone intens populate de cerbi, căprioare, porci mistreţi, fazani şi iepuri, care frecventează şi culturile din zonele limitrofe acestora, iar mezofauna şi microfauna din terenurile agricole este bine reprezentată şi specifică silvostepei, cu nematozi, hârciogi, şoareci de câmp, iepuri, vulpi, arici, vrăbii, rândunici, ciori etc.
    Semnalăm faptul că în Lunca Pogănişului, declarată rezervaţie naturală, este protejată Fritillaria meleagris (laleaua pestriţă).
    În strânsă corelaţie cu varietatea factorilor geomorfologici ce determină existenţa unor unităţi de relief diversificate, a celor geolitologici, care au condus la o mare diversitate a materialelor parentale (chiar dacă este vorba de un spaţiu relativ redus ca întindere), a celor climatici sau a celor hidrologici, precum şi a diverselor intervenţii antropice, a rezultat o numeroasă populaţie de soluri având caracteristici specifice (înrudite sau total diferite între ele), în continuă evoluţie.
    Potrivit Sistemului Român de Taxonomie a solurilor ( SRTS 2003), în cadrul arealului au fost identificate 5 clase de soluri, cu 5 tipuri şi 43 de subtipuri şi numeroase unităţi detaliate, care se deosebesc distinct prin proprietăţile lor, prin capacitatea productivă şi măsurile de menţinere şi sporire a fertilităţii, iar prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată, rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Preluvosoluri, 1-28 (tipice, vertice, gleice, stagnice, salsodice), 4437,55 ha, 71,58%;
      2. Eutricambosoluri, 29-33 (vertice, gleice, stagnice salsodice), 392,46 ha, 6,33%;
      3. Gleiosoluri, 34-39 (tipice, molice, vertice, stagnice, salsodice ), 856,98 ha, 13,82%;
      4. Vertosoluri, 40-41 (stagnice, salsodice), 151,10 ha, 2,43%;
      5. Aluviosoluri, 42-43 (tipice, gleice), 139,54 ha, 2,28%;
      6. Asociatii de preluvosoluri cu vertosoluri sau gleiosoluri, 701-706 ha, 3,56%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 4813,9 ha (77,7%), păşuni 794 ha (12,8%), fâneţe 586 ha (9,42%) şi livezi 5,1 ha (0,08%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei studiate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. a II-a 1458 ha (30,28%), cl. a III-a 2973 ha (61,77%), cl. a IV-a 370 ha (7,68%) şi cl. a V-a 13 ha (0,27%).
    Factorii limitativi care grevează asupra învelişului de sol sunt reprezentaţi, în principal, de textura fină (cu limitări reduse 447,8%), compactitatea (moderate 22,7%, reduse 48,9%), alcalizarea (moderate 18,2%, reduse 4,63%), aciditatea (moderate 2,0%, reduse 19,9%), rezerva de humus (reduse 33,1%), eroziunea (reduse 2,0%), excesul de umiditate freatică şi stagnantă (severe pe solurile gleice şi vertisoluri), inundabilitatea prin revărsare (foarte severe 2,2%).
    În vederea ameliorării şi valorificării depline a potenţialului productiv al terenurilor agricole din cadrul comunei se recomandă asigurarea măsurilor hidroameliorative şi culturale curente, menite să asigure un regim aerohidric în sol la parametri optimi de funcţionalitate.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în revista USAMVB „Agricultura Banatului”, nr. 2, (121), iunie 2010

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010