Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

GIULVĂZ

    Situată în zona de sud-vest a judeţului Timiş (45°32' latitudine nordică şi 20°59' longitudine estică), pe DJ 593, localitatea Giulvăz, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 32,5 km de municipiul Timişoara şi 14 km de oraşul Ciacova. Comuna Giulvăz se întinde pe o suprafaţă de 10508 ha, din care 9358 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Giulvăz (cu atestare documentară din 1433), Crai Nou, Ivanda şi Rudna.
    Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei se situează în Câmpia Banato-Crişană, parte a Câmpiei de Vest a României, încadrându-se în zona sudică a Câmpiei joase a Timişului.
    Flancată la nord de canalul Bega, iar la sud de râul Timiş, comuna Giulvăz se află în întregime amplasată în interfluviul acestora, în două dintre subdiviziuni:
    Sectorul central, mai înalt şi mai bine drenat, cel mai evoluat morfologic şi pedologic, cu valori altimetrice în jur de 90 m, acoperit de o cuvertură mai mult sau mai puţin groasă de materiale loessoide, care au acoperit vechea reţea de văi şi meandre, mlaştini şi ochiuri de apă, mulându-se pe ele. Depresiunile mai adânci, vechile cursuri mai bine întipărite în relief au rămas sub forma unor crovuri, cu deschideri spre arealele depresionare mari.
    Cuvertura de materiale loessoide este întreruptă de areale întinse de sărături, apărute ca urmare a depunerilor ivite în calea circulaţiei apei freatice cu un conţinut ridicat de săruri nocive, sau la privalul numeroaselor crovuri.
    Întinsele areale cu săruri dintre Giulvăz şi Peciu Nou, dintre Giulvăz şi Rudna, au fost scoase de sub stăpânirea stufului şi a bălţilor şi redate circuitului agricol, însă cu un potenţial productiv scăzut;
    Sectorul sudic sau sectorul aluvial al Timişului, cuprins între râul Timiş la sud şi prima formaţiune de tip meandru spre nord, care-l delimitează de un câmp relativ mai înalt şi mai bine drenat, format în exclusivitate prin acţiunea acumulativă a Timişului, care până la îndiguirea lui a revărsat şi a depus anual materiale.
    Suprafaţa terenului este cvasiorizontală, ceea ce denotă că aici apele persistau perioade îndelungate şi aveau un regim de scurgere foarte lent. Puţinele grinduri sunt legate de modalitatea de transport şi depunere de pe braţul Caraci, iar crovurile rare s-au format probabil ulterior, prin tasarea patului aluvial.
    Vechile dune fluviatile de tip longitudinal au fost erodate de pluviodenudaţie şi în parte solificate. Interdunele au luat aspectul unor crovuri alungite cu material fin la suprafaţă şi grosier în profunzime.
    Teritoriul comunei Giulvăz face parte din bazinul hidrografic Timiş-Bega, sistemul Timişaţ-Rudna-Caraci, care-l delimitează de comunele învecinate.
    Cel mai extins este bazinul râului Timiş, care colectează apele canalelor de desecare de pe cel puţin 90% din suprafaţa comunei. Vechile braţe şi meandre ale Timişului (Caraci) au suferit modificări în urma amplelor lucrări hidroameliorative, astfel că în urma nivelărilor şi modelărilor executate, o parte dintre acestea nu mai pot fi identificate pe teren, iar altele au fost amenajate, canalizate, având rolul de colector al apelor în surplus şi de evacuare a acestora în râul Timiş. Pentru apărarea terenurilor agricole de viiturile Timişului, malul drept al acestuia a fost îndiguit pe o lungime de 100,4 km, inclusiv pe teritoriul prezentat.
    Particularităţile microclimatice ale zonei cercetate sunt determinate de poziţia sa geografică, astfel că aceasta se caracterizează printr-o climă temperat-continentală cu ierni mai scurte şi mai blânde, aflându-se frecvent sub influenţa activităţii ciclonilor şi a maselor de aer ce traversează Marea Mediterană şi Adriatică, trăsăturile sale generale fiind marcate de diversitatea şi neregularitatea proceselor atmosferice.
    Temperatura medie multianuală este de 10,9ºC pentru intervalul 1943 - 2004 (staţia Timişoara), valoarea medie multianuală a precipitaţiilor fiind de 585,8 mm pentru intervalul 1871-1975 (staţia Răuţi), în zona municipiului Timişoara înregistrându-se 631,0 mm pentru intervalul 1871-1975 şi 591,9 mm, pentru intervalul 1955 - 2004 (staţia Timişoara), date care indică un proces de aridizare.
    Teritoriul comunal Giulvăz se află situat în zona de silvostepă, la limita cu stepa semiumedă, cu o vegetaţie specifică terenurilor luate în cultură.
    Vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin pâlcuri mici sau exemplare de Quercus pubescens (stejar pufos), Fraxinus excelsior (frasin), Ulmus foliacea (ulm), Acer campestre (arţar), Ligustrum vulgare (lemn câinesc), Crataegus monogyna (păducel), iar în vatra satelor şi de-alungul drumurilor sunt prezente specii precum Robinia pseudacacia (salcâm), Aesculus hippocastanum (castan sălbatic) şi Populus spp. (plop). Se cultivă prunul, mărul, cireşul, nucul, piersicul şi viţa de vie.
    Vegetaţia ierboasă este bine dezvoltată, cu variaţii legate de poziţia ce o ocupă în relief.
    Pe soluri cu un drenaj global bun predomină grupări mezoxerofile de Salvia pratensis (jaleş), Festuca pratensis (păiuş), Lolium perenne (raigras), Bromus inermis (obsigă), Poa bulbosa (firuţă).
    O dată cu desecarea zonei, speciile ierboase de mlaştină îşi restrâng tot mai mult aria, iar în condiţiile vitrege ale solurilor saline şi alcalice, ele reuşesc să dezvolte un număr restrâns de plante precum Festuca pseudovina (păiuş), Poa bulbosa var. vivipara (firuţă), Aster tripolium (steluţă), Atriplex littoralis (lobodă), Statice gmelini (limba peştelui), Artemisia salina (pelin), Champhrosma ovata, toate adaptate condiţiilor de mediu specifice acestor soluri.
    Sub formă de tufe, în locuri mai umede însă drenate, pe taluzele canalelor de desecare, se dezvoltă Puccinellia distans, o plantă valoroasă din punct de vedere furajer, cu care creşte în asociere şi Matricaria chamomilla var. saligna (muşeţel).
    În perimetrele soloneţizate, cu o salinizare mai redusă, se întâlneşte Ononis spinosa (osu iepurelui), iar în arealele cu un conţinut foarte ridicat de săruri apar "cheliturile" (zone unde nu cresc plante).
    Buruienile mai frecvent întâlnite sunt Setaria glauca şi S. viridis (mohor), Hordeum murinum (orz), Echinochloa crus galli (costrei), Amaranthus retroflexus (ştir sălbatic), Lactuca serriola (lăptucă), Agropyrum repens (pir) ş.a.
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Cernoziomuri, 1-22 (gleice, cambice, gleice salinice, kalcarice-gleice, kalcarice-salinice, cambice-gleice, cambice-salinice, pelice-gleice-salinice, kalcarice-vertice-gleice, kalcarice-gleice-salinice, kalcarice-salinice-gleice, kalcarice-salinice-sodice, cambice-vertice-gleice, cambice-salinice-sodice), 3843,52 ha, 41,07%;
      2. Faeoziomuri, 23-34 (tipice, gleice, cambice, cambice-gleice, cambice-vertice-gleice), 1683,85 ha, 18,01%;
      3. Eutricambosoluri, 35-44 (tipice, molice, gleice, molice-gleice, salinice-sodice), 1031,44 ha, 11,03%;
      4. Pelosoluri, 45-47 (gleice), 350,86 ha, 3,75%;
      5. Vertosoluri, 48-51 (gleice, molice-gleice, gleice-salinice-sodice), 276,20 ha, 2,95%;
      6. Soloneţuri, 52-59 (salinice, calcarice-molice, gleice-salinice, calcarice-gleice-salinice, molice-gleice-salinice), 1486,29 ha, 15,88%;
      7. Asociaţii de soluri, 501-505, 686,36 ha, 7,31%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 6655 ha (71,1%), păşuni 2344 ha (25,1%), fâneţe 350 ha (3,7%), vii 5,8 ha (0,06%) şi livezi 3,2 ha (0,04%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei studiate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. I 68 ha (1,0%), cl. a II-a 1992 ha (29,9%), cl. a III-a 2347 ha (35,3%), cl. a IV-a 1943 ha (29,2%) şi cl. a V-a 305 ha (4,6%).
    Factorii limitativi care grevează asupra învelişului de sol sunt reprezentaţi, în principal, de salinizare (cu limitări moderate pe 1,5% din suprafaţă, reduse 55%), alcalinizare (foarte severe 8%, severe 15%, reduse 27%), alcalinitate (foarte severe 0,1%, moderate 3,5%, reduse 43%), rezerva de humus (moderate 26%, reduse 32%), conţinutul de CaCO3 (extrem de severe 2%, foarte severe 7%, severe 1,5%, moderate 1%), textura fină (moderate 3,5%, reduse 28%), compactitate (moderate 33%, reduse 0,6%), portanţă (reduse 10%), neuniformitatea terenului (reduse 100%), excesul de umiditate freatică (moderate 3%, reduse 1,7%), deficitul de umiditate (moderate 69%, reduse 3,5%).
    În vederea ameliorării şi valorificării depline a potenţialului productiv al terenurilor agricole din cadrul comunei se recomandă asigurarea măsurilor hidroameliorative şi culturale curente, menite să asigure un regim aerohidric în sol la parametri optimi de funcţionalitate şi de prevenire a sărăturării secundare.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în revista USAMVB „Agricultura Banatului”, nr. 1, (120), martie 2010.

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010