Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

MAŞLOC

    Situată în nordul judeţului Timiş (45º59' latitudine nordică şi 21º27' longitudine estică), pe DJ 691, localitatea Maşloc, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 34,9 km de municipiul Timişoara. Comuna Maşloc se întinde pe o suprafaţă de 13831 ha, din care 11741 ha reprezintă terenul agricol, iar 1515 ha pădure.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Maşloc (cu atestare documentară din 1326 sub denumirea de Makalaka), Alioş (1306, Elleusfalva) şi Remetea Mică (1471, Remethe).
    Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul studiat cuprinde două unităţi geografice distincte: Câmpia piemontană a Vingăi şi Dealurile Lipovei.
    Limita geografică dintre câmpia înaltă şi dealuri a fost pusă în evidenţă pe o linie ce trece pe lângă localităţile Maşloc, Remetea Mică, Bencec, Ianova.
    Cea mai mare suprafaţă din zonă este parte a Câmpiei Piemontane a Vingăi, subdiviziunea Câmpia Seceani, care reprezintă un ultim platou, uşor înclinat est-vest de la 190-175 m altitudine, în vecinătatea localităţilor Bencecu de Sus şi Bencecu de Jos şi, la 160-125 m altitudine, în vecinătatea localităţii Murani.
    Situată la sud de Mureş, Câmpia Vingăi reprezintă o treaptă de relief care domină câmpia joasă de divagare cu 20-40 m şi este dominată de piemontul Lipovei cu 40-60 m.
    Relieful acesteia se prezintă sub forma unor succesiuni de câmpuri înalte, aproape plane, a căror altitudine scade de la est la vest, despărţite prin văi largi, destul de adânci, cele mai multe fără scurgere permanentă.
    Versanţii văilor de eroziune sunt, de cele mai multe ori, pronunţat înclinaţi datorită structurilor litologice, însă au un profil stabil (cazurile de alunecare sau prăbuşiri fiind întâlnite izolat).
    Interfluviile sunt bine individualizate, foarte largi, de la 1 km în est, la 5 km la vest, cu aspect de câmpuri suspendate.
    Altitudinal, Câmpia Vingăi coboară în trepte de la 190 m, sub Podişul Lipovei, până la 110-100 m, în vest şi sud, prezentând un maxim altitudinal de 189 m la Luda-Bara (la est de Seceani), în interiorul Câmpiei şi 186-189 m, la nord-est de Maşloc (sub pădure), la racordul cu Podişul Lipovei, dominante fiind altitudinile cuprinse între 110-150 m.
    Relieful minor a Câmpiei Vingăi este format din văi cu fundul plat, uneori cu aspect de ogaşe, în special înspre Mureş, alunecări din versanţi ce mărginesc Valea Măgheruşului, crovuri de forme diferite (circulare, alungite, renale, lenticulare, etc) şi mărimi ce arareori depăşesc 0,5 ha, microrelief de luncă şi relief antropic.
    A doua formă structurală pe care se întinde o parte din teritoriu este reprezentată de Dealurile Lipovei, alcătuite, predominant, din depozite fluvio-lacustre cuaternare nisipo-argiloase, cu intercalări de formaţiuni ce aparţin pliocenului; acestea sunt suportate fie de formaţiuni cenozoice (miocene) sau mezozoice, fie de formaţiuni mai vechi, paleozoice.
    Fundamentul Dealurilor Lipovei este reprezentat de şisturi cristaline paleozoice. Depozitele cenozoice din pliocen (alternanţe de marne şi argile cu nisipuri fine), reprezintă însă formaţiunea geologică cea mai răspândită, cu grosimea maximă în partea de est şi din ce în ce mai mică spre vest.
    Alternanţa depozitelor cumulată cu aportul de apă din precipitaţii, mai ridicat decât în câmpie şi cu pante mai abrupte, a favorizat declanşarea alunecărilor de teren care caracterizează majoritatea văilor de eroziune din zonă.
    Din punct de vedere hidrografic, teritoriul se încadrează în bazinul râului Bega, fiind drenat de râurile: Beregsău, cu afluentul său Băcin şi Măgheruş, cu afluentul său Luda Bara, la care se adaugă o serie de văi de eroziune care, în cea mai mare parte a anului sunt seci, cu apă doar în perioadele ploioase sau de topire a zăpezilor.
    Beregsăul, care izvorăşte din Podişul Lipovei, trece prin estul localităţii Pişchia, sudul localităţii Cerneteaz şi se varsă în Bega Veche, este canalizat, ferind de inundaţii terenurile vecine.
    Înainte de Pişchia, Beregsăul primeşte pe partea sa stângă pârâul Băcin, care traversează partea central–estică a zonei, având un debit variabil, în funcţie de anotimp şi de precipitaţiile căzute. Cursul său fiind regularizat şi canalizat, inundarea luncii are loc foarte rar, doar în timpul marilor viituri.
    Măgheruşul (cunoscut şi sub denumirea de Matca), îşi adună apele din platforma Aluniş – Alioş, la altitudinea de 153 m, la cca. 3 km de lunca Mureşului. În partea estică a localităţii Seceani toate văile converg înspre Măgheruş. Deşi are un curs permanent, debitul este fluctuant, fiind în mare măsură dependent de cantitatea de precipitaţii căzute în zonă. În toamnele şi primăverile ploioase întreaga luncă este inundată. Pârâul şi-a fixat cursul pe o linie de factură tectonică fapt ce determină apariţia unui şir de izvoare mineralizate şi a vulcanilor noroioşi (forocici).
    Cursul actual al acestuia, de asemenea regularizat şi canalizat, a fost barat în amonte de localitatea Murani, formând un lac de acumulare. Barajul creat permite reglarea debitului, ferind de inundaţii terenurile agricole din aval.
    Particularităţile microclimatice ale zonei cercetate sunt determinate de poziţia sa geografică, astfel că aceasta se caracterizează printr-o climă temperat continentală cu ierni mai scurte şi mai blânde, aflându-se frecvent sub influenţa activităţii ciclonilor şi a maselor de aer ce traversează Marea Mediterană şi Adriatică.
    Temperatura medie multianuală este de 10,9ºC pentru intervalul 1887-2011 şi de10,6 ºC pentru intervalul 1871-1975 (staţia Timişoara), valoarea medie multianuală a precipitaţiilor fiind de 631,0 mm pentru intervalul 1871-1975 şi 629,9 mm, pentru intervalul 1987 - 2011 (staţia Timişoara) şi de doar 500,4mm în anul agricol 2010/2001, prezentând o abatere de -129,5mm faţă de normală.
    Din punct de vedere fitogeografic flora spaţiului cercetat face parte din provincia daco-ilirică, districtul Câmpia Banatului, context în care trebuie evidenţiată importanţa pe care o au speciile lemnoase sud-europene în edificarea covorului vegetal, reprezentativ pentru spaţiul cercetat, în care specii precum: Quercus cerris (cer), Q. Frainetto (gârniţă), Q. Pubescens (stejar pufos), Tillia tomentosa (tei), Fraxinus ornus (mojdrean), Cornus mas (corn), se asociază formând biocenoze ce adăpostesc un număr remarcabil de specii ierboase termofile.
    Pădurea în suprafaţă de1515 ha, 10,95% este reprezentată ( cca. 1020 ha) în cadrul perimetrului cercetat de extremitatea sud-vestică a pădurii Strida Mare (Charlotemburg) şi nord-vestică a pădurii Şumanda, respectiv a pădurii Statului (Remetea Mică ), în restul teritoriului apărând sub formă de pâlcuri răzleţe pe malul principalelor cursuri de apă sau în păşunile abandonate sau terenurile arabile necultivate . În general, pădurile sunt alcătuite din specii precum: Quercus petraea (stejar), Q. Pubescens, Q. cerris, Q. Frainetto (gârniţă), Carpinus betulus (carpen), Fraxinus ornus (mojdrean). Vegetaţia teritoriului este puternic influenţată de activitatea antropică îndelungată, semnalată arheologic din perioada preromană, activitate care a condus la fragmentarea vegetaţiei naturale şi la înlocuirea pe spaţii largi cu vegetaţie secundară de culturi şi pajişti exploatate ca fâneţe şi păşuni.
    Pe terenurile improprii pentru agricultură se mai păstrează frânturi din vegetaţia naturală sub formă de pâlcuri de Prunus spinosa (porumbar), Crataegus manogyna (păducel), Rosa canina (măceş), rug Rubus caesius (rug) sau fragmente de pajişti cu Cynodon dactylon (pir gros), Poa pratensis (firuţă), etc.
    În culturile agricole, vegetaţia este reprezentată prin specii precum: Galium aparine (turiţă), Adonis aestivalis (cocoşei de câmp), Delphinium consolida (nemţişor), Polygonum convolvulus, P. persicaria (troscot), Papaver rhoeas (mac roşu), Sonchus arvensis (susai), Convolvulus arvensis (volbură), Digitaria sanguinalis (meişor), Echinochloa crus galli (costrei), Setaria glauca (mohor), Solanum nigrum (zârnă), Cirsium arvense (pălămidă), Amarantus retroflexus (ştir), ş.a.
    În pajiştile situate pe câmpia înaltă se întâlnesc: Lolium perenne (raigras), Poa pratensis, Dactylis glomerata (golomăţ), Trifolium hybridum (trifoi), T. Pratensis (trifoi roşu), Lathyrus tuberosus, L. Pratensis (lintea pratului). Păşunile sunt invadate de Xanthium spinosum, Carduus acanthoides (spin), Euphorbia sp. (laptele câinelui).
    De-a lungul drumurilor şi în apropierea intravilanelor se întâlnesc pajişti seminaturale în care sunt prezente: Festuca pseudovina (păiuş), Cichorium intybus (cicoare), Prunus spinosa, Melilotus albus (sulfină albă), ş.a.
    În arealele depresionare se întâlnesc pâlcuri rare de Salix alba, S. cinerea, S. Fragilis (salcete) Populus alba şi P. Nigra (plop alb şi negru), Alnus glutinosa (arin negru), Acer campestre (jugastru), precum şi specii de Mentha pulegium (ismă), Polygonum hydropiper (piperul bălţii), Bidens tripartita (dentiţă), Cyperus flavescens (căprişor), iar covorul ierbos este format din specii precum Poa pratensis (firuţă), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Juncus effusus (rugină), Ranunculus repens (piciorul cocoşului), Trifolium repens (trifoi alb), Phragmites communis (trestie), Plantago lanceolata (pătlagină), Ranunculus acer (floare broştească), Carex sp. (rogoz), Matricaria chamomilla (muşeţel) ş.a.
    În pajiştile situate pe câmpia înaltă se întâlnesc: Lolium perenne (raigras), Poa pratensis, Dactylis glomerata (golomăţ), Trifolium hybridum (trifoi), T. Pratensis (trifoi roşu), Lathyrus tuberosus, L. Pratensis (lintea pratului). Păşunile sunt invadate de Xanthium spinosum, Carduus acanthoides (spin), Euphorbia sp. (laptele câinelui).
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Faeziomuri, 1 (argice-stagnice), 27 ha, 0,2%;
      2. Eutricambosoluri, 2-7 (gleice, aluvice-gleice, gleice-stagnice), 305 ha, 2,6%;
      3. Preluvosoluri, 8-62 (tipice, roşcate, vertice, stagnice, roşcate-stagnice, vertice stagnice, stagnice-gleice), 9.317 ha, 79,4%;
      4. Pelosoluri, 63 stagnice-gleice (st-gc), 270 ha, 2,3%;
      5. Vertosoluri, 64-66 (gleice, gleice-sodice), 767 ha, 6,5 %;
      6. Gleiosoluri, 67-68 calcarice (ka), vertice (vs), 147 ha, 1,3%;
      7. Stagnosoluri, 69-77 (tipice, brunice, vertice, gleice, vertice-gleice), 599 ha, 5,1%;
      8. Erodosoluri, 78-82 (cambice, vertice, vertice-calcarice), 309 ha, 2,6%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele categorii de folosinţă: arabil 9091 ha (77,5%), păşuni 1390 ha (11,8%), fâneţe 917 ha (7,8%), vii 24 ha (0,2%) şi livezi 319 ha (2,7%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei agricole în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă ,,arabil", situaţia se prezintă astfel: clasa I-a 98 ha (1,0 %), clasa a II-a 1958 ha (21,5%), clasa a III-a 3285 ha (36,1%), clasa a IV-a 2160 ha (23,8%) şi clasa a V-a 1590 ha (17,6%).
    Factorii limitativi care grevează asupra învelişului de sol sunt reprezentaţi în principal de: aciditatea scăzută pe 57,8% din suprafaţa agricolă (cu limitări severe pe 0,6% , moderate pe 14,6% şi reduse 42,7%), rezerva de humus scăzută pe 81,0% (moderate pe 28,0% şi reduse pe 53,2%), compactitate foarte mare şi mare pe 92,9% (severe pe 79,1% şi moderate pe 19,8%), panta terenului cu valori ce prezintă limitări pe 28,71% (foarte severe pe 0,2 %, severe pe 5,3%, moderate pe 4,6% şi reduse pe 18,6%), eroziunea de suprafaţă, inclusiv pericolul de eroziune, prezintă limitări pe 17,37% (severe pe 1,8%, moderate pe 8,3% şi reduse pe 7,3%), excesul de umiditate freatic prezintă limitări pe 13,9% (severe 8,9%, moderate 4,8% şi reduse 0,19%), excesul de umiditate de suprafaţă prezintă limitări pe 69,39% (severe pe 22,6%, moderate pe 32,9% şi reduse 21,1%), iar inundabilitatea prezintă limitări foarte severe şi severe pe 10,4% din suprafaţa agricolă.
    Asupra acestor elemente restrictive ce afectează potenţialul de producţie al învelişului de sol, se impun, de la caz la caz, măsuri de corectare a reacţiei acide prin amendare calcică periodică, îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie a plantelor prin fertilizări ameliorative (doza de amendament, tipul şi cantitatea de îngrăşământ urmând a fi stabilite pe baza cartărilor agrochimice, în raport cu folosinţa terenului şi planta cultivată), eliminarea excesului de umiditate prin lucrări de prevenire şi combaterea acestuia (nivelarea terenului, rigole, şanţuri, canale, drenuri etc.), prevenirea şi combaterea eroziunii solului (lucrări culturale curente, culturi în fâşii, valuri de pământ, brazde, canale de coastă, perdele antierozionale), etc.
    O atenţie deosebită va trebui acordată măsurilor de ameliorare a stării fizice a solurilor degradate, atât natural, cât şi artificial, atât prin lucrări de afânare adâncă (subsolaj, scormonire, scarificare), cât şi prin aplicarea unor măsuri agricotehnice care să cuprindă: introducerea asolamentelor de lungă durată cu plante protectoare şi amelioratoare (amestecuri de leguminoase şi graminee perene), alternarea lucrării profunde a solului (cu scormonitorul), fără întoarcerea brazdei, pentru culturile anuale prăşitoare, cu o lucrare superficială (făcută de regulă cu discul, combinatorul, etc), pentru cerealele păioase, sau printr-o restructurare, după caz, a suprafeţelor agricole şi silvice.
    Având în vedere ponderea de cca 20% pe care o deţin terenurile neagricole (păduri, tufărişuri, stufărişuri, luciuri de apă, terenuri neproductive), precum şi condiţiile pedoclimatice specifice zonei, care permit dezvoltarea unei bogate şi variate flore melifere, pentru sporirea potenţialului floristic cu surse de calitate se recomandă îmbunătăţirea compoziţiei floristice cu specii precum: Tilia tomentosa, Tilia cordata, Robinia pseudocacia, Corilus maxima, ş.a.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în "AGRICULTUR BANATULUI", Anul XX, Nr. 4 (127), Decembrie 2011, Editura Agroprint, Timişoara, 2011

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010