Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

PIŞCHIA

    Situată în nordul judeţului Timiş (45°54' latitudine nordică şi 21°20' longitudine estică), pe DJ 691, localitatea Pişchia, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 20 km de municipiul Timişoara şi 49 km de oraşul Lipova. Comuna Pişchia se întinde pe o suprafaţă de 12360 ha, din care 9292 ha reprezintă terenul agricol, iar 1935 ha pădure.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Pişchia, Murani (unde s-a născut şi a copilărit regretatul poet în grai Marius Munteanu), Bencecu de Sus, Bencecu de Jos şi Sălciua Nouă.
    Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul studiat cuprinde două unităţi geografice distincte: Câmpia piemontană a Vingăi şi Dealurile Lipovei.
    Limita geografică dintre câmpia înaltă şi dealuri a fost pusă în evidenţă pe o linie ce trece pe lângă localităţile Maşloc, Remetea Mică, Bencec, Ianova.
    Cea mai mare suprafaţă din zonă este parte a Câmpiei Piemontane a Vingăi, subdiviziunea Câmpia Seceani, care reprezintă un ultim platou, uşor înclinat est-vest de la 190-175 m altitudine, în vecinătatea localităţilor Bencecu de Sus şi Bencecu de Jos şi, la 160-125 m altitudine, în vecinătatea localităţii Murani.
    Situată la sud de Mureş, Câmpia Vingăi reprezintă o treaptă de relief care domină câmpia joasă de divagare cu 20-40 m şi este dominată de piemontul Lipovei cu 40-60 m.
    Relieful acesteia se prezintă sub forma unor succesiuni de câmpuri înalte, aproape plane, a căror altitudine scade de la est la vest, despărţite prin văi largi, destul de adânci, cele mai multe fără scurgere permanentă.
    Versanţii văilor de eroziune sunt, de cele mai multe ori, pronunţat înclinaţi datorită structurilor litologice, însă au un profil stabil (cazurile de alunecare sau prăbuşiri fiind întâlnite izolat).
    Interfluviile sunt bine individualizate, foarte largi, de la 1 km în est, la 5 km la vest, cu aspect de câmpuri suspendate.
    Altitudinal, Câmpia Vingăi coboară în trepte de la 190 m, sub Podişul Lipovei, până la 110-100 m, în vest şi sud, prezentând un maxim altitudinal de 189 m la Luda-Bara (la est de Seceani), în interiorul Câmpiei şi 186-189 m, la nord-est de Maşloc (sub pădure), la racordul cu Podişul Lipovei, dominante fiind altitudinile cuprinse între 110-150 m.
    Relieful minor a Câmpiei Vingăi este format din văi cu fundul plat, uneori cu aspect de ogaşe, în special înspre Mureş, alunecări din versanţi ce mărginesc Valea Măgheruşului, crovuri de forme diferite (circulare, alungite, renale, lenticulare, etc) şi mărimi ce arareori depăşesc 0,5 ha, microrelief de luncă şi relief antropic.
    A doua formă structurală pe care se întinde o parte din teritoriu este reprezentată de Dealurile Lipovei, alcătuite, predominant, din depozite fluvio-lacustre cuaternare nisipo-argiloase, cu intercalări de formaţiuni ce aparţin pliocenului; acestea sunt suportate fie de formaţiuni cenozoice (miocene) sau mezozoice, fie de formaţiuni mai vechi, paleozoice.
    Fundamentul Dealurilor Lipovei este reprezentat de şisturi cristaline paleozoice. Depozitele cenozoice din pliocen (alternanţe de marne şi argile cu nisipuri fine), reprezintă însă formaţiunea geologică cea mai răspândită, cu grosimea maximă în partea de est şi din ce în ce mai mică spre vest.
    Alternanţa depozitelor cumulată cu aportul de apă din precipitaţii, mai ridicat decât în câmpie şi cu pante mai abrupte, a favorizat declanşarea alunecărilor de teren care caracterizează majoritatea văilor de eroziune din zonă.
    Din punct de vedere hidrografic, teritoriul se încadrează în bazinul râului Bega, fiind drenat de râurile: Beregsău, cu afluentul său Băcin şi Măgheruş, cu afluentul său Luda Bara, la care se adaugă o serie de văi de eroziune care, în cea mai mare parte a anului sunt seci, cu apă doar în perioadele ploioase sau de topire a zăpezilor.
    Beregsăul, care izvorăşte din Podişul Lipovei, trece prin estul localităţii Pişchia, sudul localităţii Cerneteaz şi se varsă în Bega Veche, este canalizat, ferind de inundaţii terenurile vecine.
    Înainte de Pişchia, Beregsăul primeşte pe partea sa stângă pârâul Băcin, care traversează partea central–estică a zonei, având un debit variabil, în funcţie de anotimp şi de precipitaţiile căzute. Cursul său fiind regularizat şi canalizat, inundarea luncii are loc foarte rar, doar în timpul marilor viituri.
    Măgheruşul (cunoscut şi sub denumirea de Matca), îşi adună apele din platforma Aluniş – Alioş, la altitudinea de 153 m, la cca. 3 km de lunca Mureşului. În partea estică a localităţii Seceani toate văile converg înspre Măgheruş. Deşi are un curs permanent, debitul este fluctuant, fiind în mare măsură dependent de cantitatea de precipitaţii căzute în zonă. În toamnele şi primăverile ploioase întreaga luncă este inundată. Pârâul şi-a fixat cursul pe o linie de factură tectonică, fapt ce determină apariţia unui şir de izvoare mineralizate şi a vulcanilor noroioşi (forocici).
    Cursul actual al acestuia, de asemenea regularizat şi canalizat, a fost barat în amonte de localitatea Murani, formând un lac de acumulare. Barajul creat permite reglarea debitului, ferind de inundaţii terenurile agricole din aval.
    Din platforma Seceani îşi adună apele pârâul Luda Bara, un afluent important al Măgheruşului, care după ce străbate de la nord la sud satul Murani, curge o bună bucată de vreme de la NV spre SV, aproape paralel cu acesta.
    Cu titlu de zonă protejată, semnalăm izvorul de apă sulfo-feruginoasă din Pişchia, cu proprietăţi curative, recomandată în boli digestive, ulceroase şi de nutriţie.
    Particularităţile microclimatice ale zonei cercetate sunt determinate de poziţia sa geografică, astfel că aceasta se caracterizează printr-o climă temperat continentală cu ierni mai scurte şi mai blânde, aflându-se frecvent sub influenţa activităţii ciclonilor şi a maselor de aer ce traversează Marea Mediterană şi Adriatică.
    Temperatura medie multianuală este de 10,9°C pentru intervalul 1943 - 2004 (staţia Timişoara), valoarea medie multianuală a precipitaţiilor fiind de 631,0 mm pentru intervalul 1871-1975 şi 591,9 mm, pentru intervalul 1955 - 2004 (staţia Timişoara), date care indică un proces de aridizare.
    Din punct de vedere fitogeografic flora spaţiului cercetat face parte din provincia daco-ilirică, districtul Câmpia Banatului, context în care trebuie evidenţiată importanţa pe care o au speciile lemnoase sud-europene în edificarea covorului vegetal, reprezentativ pentru spaţiul cercetat, în care specii precum: Quercus cerris (cer), Q. Frainetto (gârniţă), Q. Pubescens (stejar pufos), Tillia tomentosa (tei), Fraxinus ornus (mojdrean), Cornus mas (corn), se asociază formând biocenoze ce adăpostesc un număr remarcabil de specii ierboase termofile.
    Pădurea este bine reprezentată (1.934,99 ha, 16,70%) în nord-estul şi sud-vestul localităţii Pişchia, pe malul drept al pârului Băcin, între Bencecu de Jos şi Sălciua Nouă, la nordul şi nord-estul acestei localităţi, în restul teritoriului apărând sub formă de pâlcuri răzleţe. În general, pădurile sunt alcătuite din specii precum: Quercus petraea (stejar), Q. Pubescens, Q. cerris, Q. Frainetto (gârniţă), Carpinus betulus (carpen), Fraxinus ornus (mojdrean). Vegetaţia teritoriului este puternic influenţată de activitatea antropică îndelungată, semnalată arheologic din perioada preromană, activitate care a condus la fragmentarea vegetaţiei naturale şi la înlocuirea pe spaţii largi cu vegetaţie secundară de culturi şi pajişti exploatate ca fâneţe şi păşuni.
    Pe terenurile improprii pentru agricultură se mai păstrează frânturi din vegetaţia naturală sub formă de pâlcuri de Prunus spinosa (porumbar), Crataegus manogyna (păducel), Rosa canina (măceş), rug Rubus caesius (rug) sau fragmente de pajişti cu Cynodon dactylon (pir gros), Poa pratensis (firuţă), etc.
    În culturile agricole, vegetaţia este reprezentată prin specii precum: Galium aparine (turiţă), Adonis aestivalis (cocoşei de câmp), Delphinium consolida (nemţişor), Polygonum convolvulus, P. persicaria (troscot), Papaver rhoeas (mac roşu), Sonchus arvensis (susai), Convolvulus arvensis (volbură), Digitaria sanguinalis (meişor), Echinochloa crus galli (costrei), Setaria glauca (mohor), Solanum nigrum (zârnă), Cirsium arvense (pălămidă), Amarantus retroflexus (ştir), ş.a.
    În pajiştile situate pe câmpia înaltă se întâlnesc: Lolium perenne (raigras), Poa pratensis, Dactylis glomerata (golomăţ), Trifolium hybridum (trifoi), T. Pratensis (trifoi roşu), Lathyrus tuberosus, L. Pratensis (lintea pratului). Păşunile sunt invadate de Xanthium spinosum, Carduus acanthoides (spin), Euphorbia sp. (laptele câinelui).
    De-a lungul drumurilor şi în apropierea intravilanelor se întâlnesc pajişti seminaturale în care sunt prezente: Festuca pseudovina (păiuş), Cichorium intybus (cicoare), Prunus spinosa, Melilotus albus (sulfină albă), ş.a.
    În arealele depresionare se întâlnesc pâlcuri rare de Salix alba, S. cinerea, S. Fragilis (salcete) Populus alba şi P. Nigra (plop alb şi negru), Alnus glutinosa (arin negru), Acer campestre (jugastru), precum şi specii de Mentha pulegium (ismă), Polygonum hydropiper (piperul bălţii), Bidens tripartita (dentiţă), Cyperus flavescens (căprişor), iar covorul ierbos este format din specii precum Poa pratensis (firuţă), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Juncus effusus (rugină), Ranunculus repens (piciorul cocoşului), Trifolium repens (trifoi alb), Phragmites communis (trestie), Plantago lanceolata (pătlagină), Ranunculus acer (floare broştească), Carex sp. (rogoz), Matricaria chamomilla (muşeţel) ş.a.
    Fauna protejată este reprezentată, în principal, de Podiceps cristatus (corcodel), Egretta garzetta (egreta mică), Cyrcus aeruginosus (herete de stuf) şi C. Cyaneus (herete vânăt).
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Aluviosoluri, 1-2 (gleice, salinice), 26,60 ha, 0,29%;
      2. Eutricambosoluri, 3-29 (molice, gleice, stagnice, molice-gleice, vertice-gleice, gleice-aluvice, gleice-stagnice, aluvice-salinice, aluvice–stagnice), 899,22 ha, 9,68%;
      3. Preluvosoluri, 30-113 (tipice, molice, roşcate, vertice, stagnice, molice-roşcate, roşcate-stagnice, vertice-stagnice), 6.593,14 ha, 70,95%;
      4. Luvosoluri, 114-115 (stagnice), 97,92 ha, 1,05%;
      5. Pelosoluri, 116-120 (gleice, gleice-stagnice, gleice-salinice), 114,52 ha, 1,23%;
      6. Vertosoluri, 121-130 (tipice, gleice, sodice, gleice-stagnice, gleice-salsodice, gleice-sodice), 410,57 ha, 4,42 %;
      7. Gleiosoluri, 131-138 (eutrice, aluvice, pelice, vertice), 259,43 ha, 2,79%;
      8. Stagnosoluri, 139-148 (tipice, vertice, gleice, vertice-gleice), 246,99 ha, 2,66 %;
      9. Erodosoluri, 149-159 (cambice, vertice, calcarice), 643,87 ha, 6,93%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele categorii de folosinţă: arabil 6.676,13 ha (71,84 %), păşuni 1.292,93 ha (13,92%), fâneţe 585,48 ha (6,30%), vii 271,50 ha (2,92%), livezi 466,22 ha (5,02%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei agricole în clase de calitate (fertilitate) pentru categoria de folosinţă ,,arabil", situaţia se prezintă astfel: clasa I-a 181 ha (1,95%), clasa a II-a 3252 ha (35,00%), clasa a III-a 2325 ha (25,02%), clasa a IV-a 2587 ha (27,84%) şi clasa a V-a 947 ha (10,19%).
    Factorii limitativi care grefează asupra învelişului de sol sunt reprezentaţii în principal de: aciditate (cu limitări severe pe o suprafaţă de 1,70 %, moderate 20,10 %, reduse 29,40 %), rezerva de humus scăzută (moderate 9,90 %, reduse 27,26 %), textură (moderate 1,60 %, reduse 66,20 %), compactitate (moderate 68,99 %, reduse 26,38 %), panta terenului (foarte severe 0,85 %, severe 1,62 %, moderate 6,22 %, reduse 12,00 %), eroziunea de suprafaţă (severe 6,30 %, 4,85 %, reduse 18,26 %, neuniformitate (foarte severe 4,15 %, severe 8,64 %, moderate 84,42 %), excesul de umiditate freatic (foarte severe 2,02 %, severe 1,72 %, moderate 4,33%, reduse 0,75 %), excesul de umiditate de suprafaţă (severe 7,58 %, moderate 16,12 %, reduse 21,12 %), inundabilitate (foarte severe 4,44 %, severe 4,74 %).
    Asupra acestor elemente restrictive ce afectează potenţialul de producţie al învelişului de sol, se impune, de la caz la caz, măsuri de corectare a reacţiei acide prin amendare calcică periodică, îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie a plantelor prin fertilizări ameliorative (doza de amendament, tipul şi cantitatea de îngrăşământ urmând a fi stabilite pe baza cartărilor agrochimice, în raport cu folosinţa terenului şi planta cultivată), eliminarea excesului de umiditate prin lucrări de prevenire şi combaterea acestuia (nivelarea terenului, rigole, şanţuri, canale, drenuri, etc), prevenirea şi combaterea eroziunii solului (lucrări culturale curente, culturi în fâşii, valuri de pământ, brazde, canale de coastă, perdele antierozionale), etc.
    O atenţie deosebită va trebui acordată măsurilor de ameliorare a stării fizice a solurilor degradate, atât natural, cât şi artificial, atât prin lucrări de afânare adâncă (subsolaj, scormonire, scarificare), cât mai ales prin aplicarea unor măsuri agrotehnice care să cuprindă: introducerea asolamentelor de lungă durată cu plante protectoare şi amelioratoare (amestecuri de leguminoase şi graminee perene), alternarea lucrării profunde a solului (cu scormonitorul), fără întoarcerea brazdei, pentru culturile anuale prăşitoare, cu o lucrare superficială (făcută de regulă cu discul, combinatorul, etc), pentru cerealele păioase, sau printr-o restructurare, după caz, a suprafeţelor agricole şi silvice.
    Având în vedere ponderea de cca 20% pe care o deţin terenurile neagricole (păduri, tufărişuri, stufărişuri, luciuri de apă, terenuri neproductive), precum şi condiţiile pedoclimatice specifice zonei, care permit dezvoltarea unei bogate şi variate flore melifere, pentru sporirea potenţialului floristic cu surse de calitate se recomandă îmbunătăţirea compoziţiei floristice cu specii precum: Tilia tomentosa, Tilia cordata, Robinia pseudocacia, Corilus maxima, ş.a.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în revista USAMVB „Agricultura Banatului”, nr. 1 (124), marie 2011.

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010