Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

REMETEA MARE

    Situată în centrul judeţului Timiş, pe DN 6, localitatea Remetea Mare, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 12,3 km de municipiul Timişoara şi 47,7 km de municipiul Lugoj. Comuna Remetea Mare se întinde pe o suprafaţă de 9468 ha, din care 8691 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Remetea Mare, Bazoşu Nou, Bucovăţ şi Ianova, în ultima dintre acestea s-a născut, în 1946, unul dintre autorii acestui volum, Marcel Luca.
    Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei se încadrează în două mari unităţi de relief, anume Dealurile Vestice şi Câmpia Tisei.
    Sectorul deluros, în speţă extremitatea sudică a dealurilor Lipovei, ocupă partea situată la NE de satul Ianova, sub forma unei succesiuni de culmi, late de 300-400 m, versanţi cu pante de 3-20 % ce cad uneori în trepte spre luncile şi microluncile văilor de eroziune, care ating lăţimi cuprinse între 500-600 m. Altitudinea dealurilor este cuprinsă între 150-200 m; Zona de câmpie, care ocupă cea mai mare parte a teritoriului, se constituie din sectorul de câmpie înaltă, parte a extremităţii estice a Câmpiei Vingăi, cu două trepte altitudinale situate, întâia,la vest de Ianova, între 120-150 m şi , cea de a doua, la sud de Ianova, între 105-120 m şi din sectorul de câmpie joasă, suprapusă interfluviului Bega-Timiş, cu o altitudine de 80-90 m, având un caracter de luncă, presărată cu numeroase meandre părăsite, cu forme depresionare mlăştinoase şi cu grinduri.
    Încadrându-se în bazinele hidrografice ale râurilor Timiş şi Bega, reţeaua hidrografică este reprezentată de cursurile acestora, precum şi a unei reţele secundare, tributară în exclusivitate Begăi, sub aspectul unei serii de văi, cu microlunci înguste şi cursuri temporare de apă, care îşi au obârşia în Dealurile Lipovei sau chiar în Câmpia precolinară a Beregsăului.
    Timişul, cu variaţii mari de nivel dar cu panta de scurgere mică, fapt ce explică cursul său destul de meandrat, este îndiguit, iar Bega, care desparte teritoriul comunei în două, situând la sud Bazoşu Nou şi Bucovăţul, iar la nord Remetea Mare şi Ianova, cu un debit aproape constant şi reglabil, este canalizată şi îndiguită. În cadrul văii Gherteamoş, ce curge de la est la sud de Ianova, s-a realizat un lac de acumulare, cu un luciu de apă de 10-15 ha, care reprezintă o zonă atrăgătoare pentru împătimiţii pescuitului de agrement.
    Climatul, temperat-continental moderat, poate fi caracterizat ca un climat de câmpie, la limita de interferenţă dintre subtipul vestic cu nuanţe oceanice şi subtipul bănăţean cu nuanţe submediteraneene. Temperatura medie anuală este de 10,6 C, iar cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 631,0 mm (staţia Timişoara), cu observaţia că dacă în perioada estivală se remarcă un deficit de umiditate pluvială, în restul anului se consemnează excedente de apă atât în sol, cât şi la suprafaţa lui, cu influenţe negative asupra dezvoltării echilibrate a culturilor agricole. Zona din care face parte arealul comunei se caracterizează printr-o vegetaţie de silvostepă umedă. Pădurile ocupă suprafeţe restrânse, între ele remarcându-se cea de la Bazoş, rezervaţie ştiinţifică dendrologică, cu o suprafaţă de 60 ha, ce conservă specii forestiere indigene şi exotice din flora nord-americană şi asiatică, colecţia cuprinzănd un număr de 900 de taxoni. Principalele specii lemnoase naturale sunt reprezentate de Quercus pedunculiflora (stejar brumăriu) şi Q. petarea (gorun), Acer campestre (jugastru), Fraxinus excelsior (frasin), Ulmus spp. (ulm), subarboretul fiind reprezentat, în principal, de Cornus sanguinea (sânger), Crataegus monogyna (păducel), Prunus spinosa (porumbar) şi Rosa canina (măceş).
    De-a lungul râurilor, dominante sunt specii precum: Salix alba, S. fragilis (salcie), Populus alba şi P. nigra (plop alb şi negru).
    Pomii cultivaţi uzual sunt prunul, mărul, cireşul, gutuiul, părul, iar de-a lungul drumurilor, dudul şi salcâmul.
    Vegetaţia ierboasă spontană este reprezentată, în general, de specii ca Gypsophila muralis (ipcărige), Setaria viridis (mohor), Cynodon dactylon (pir gros), Cirsium arvense (pălămidă), Papaver rhoeas (mac roşu), Chenopodium album (spanac alb), Erigeron canadensis (bătrâniş), Centaurea cyanus (vineţele), Polygonum aviculare (troscot) şi P. hidropiper (piperul bălţii), Convolvulus arvensis (volbură), Trifolium arvense, T. repens şi T. hibrydum (trifoi), Equisetum arvense (coada calului), Symphytum officinale (tătăneasă), Plantago lanceolata (pătlagină), Ranunculus spp. (piciorul cocoşului), Mentha spp. (ismă).
    În zonele cu exces de umiditate se întâlnesc specii higrofile precum Carex spp. (rogoz), Juncus spp. (rugină), Rumex crispus (măcriş), Ranunculus spp.
    Plantele cultivate în mod curent cuprind aproape întregul repertoriu al culturilor agricole practicate în Câmpia de Vest a Banatului.
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Aluviosoluri: 1-14, eutrice (eu), entice (en), gleice (gc), psamice-gleice (ps-gc), 370,10 ha, 4,26%;
      2. Eutricambosoluri: 15-43, tipice (ti), gleice (gc), stagnice (st), molice-vertice (mo-vs), pelic-gleice (pe-gc), vertic-gleice (vs-gc), 2406,79 ha, 27,69%;
      3. Preluvosoluri: 44-85, stagnice (st), molic-stagnice (mo-st), molic-vertice (mo-vs), ro?cat-vertice (rs-vs), vertic-stagnice (vs-st), 3089,90 ha, 35,55%;
      4. Luvosoluri: 86-89, stagnice (st), stagnice-molice (st-mo), 360,44 ha, 4,15%;
      5. Pelosoluri: 90-104, tipice (ti), gleice (gc), stagnice (st), gleice-stagnice (gc-st), 1244,89 ha, 14,32%;
      6. Vertosoluri: 105-115, gleice (gc), brunice-alcalice (br-ac), gleice-stagnice (gc-st), gleice-sodice (gc-so), 454,27 ha, 5,22%;
      7. Gleiosoluri: 116-119, pelice (pe), 372,83 ha, 4,28%;
      8. Stagnosoluri: 120-126, vertice (vs), vertice-gleice (vs-gc), 346,42 ha, 3,98%;
      9. Erodosoluri: 127, pelice (pe), 47,43 ha, 0,55%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 6715 ha (77,1%), păşuni 1084 ha (12,48%), fâneţe 884 ha (10,1%), vii 2 ha (0,02%) şi livezi 28 ha (0,3%).
    Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl a I-a 164,27 ha (1,90%), cl a II-a 2881,95 ha (33,17%), cl. a III-a 3727,22 ha (42,90%), cl. a IV-a 1249,94 ha (14,40%) şi cl. a V-a 667,70 ha (7,69%).
    Principalii factori limitativi care obstrucţionează valorificarea optimă a învelişului de sol sunt reprezentaţi de reacţia solului (cu limitări moderate pe 7,3% din suprafaţă, reduse 35,9%), rezerva de humus (moderate 7,3%, reduse 35,9%), rezerva de humus (moderate 18,2%, reduse 36,9%), compactitate (severe 79,5%, moderate 20,5%), textură fină (reduse 62,2%), panta terenului (moderate 4,1%, reudse 9,7%), excesul de umiditate freatică (foarte severe 10,3%, severe 8,8%, moderate 3,3%, reduse 9,2%) şi excesul de umiditate de suprafaţă (severe 20,1%, moderate 13,2%, reduse 35,6%).
    Faţă de elementele restrictive amintite se impun, de la caz la caz, măsuri de amendare periodică cu calciu, afânare adâncă, fertilizări ameliorative, arături pe curba de nivel (în zona Dealurilor Lipovei) şi lucrări hidroameliorative de desecare şi evacuare a apelor în exces (freatice şi din precipitaţii).
    În vederea menţinerii echilibrului ecologic, pe lângă lucrările menţionate, o atenţie deosebită va trebui acordată refacerii şi modernizării lucrărilor de amenajare antierozională existente şi de extindere a acestora până la asigurarea protecţiei pe întreaga suprafaţă cu risc de eroziune.
               
    "Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică" - Dorin Ţărău şi Marcel Luca. Editura Marineasa, Timişoara, 2002, Reactualizat 2011

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010