Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

SĂCĂLAZ

    Situată în vestul judeţului Timiş (45°45' latitudine nordică şi 21°06' longitudine estică), pe DN 59 A, localitatea Săcălaz, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 9,5 km de municipiul Timişoara şi 33,7 km de oraşul Jimbolia. Comuna Săcălaz se întinde pe o suprafaţă de 11949 ha, din care 9507 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Săcălaz, Beregsău Mare şi Beregsău Mic. Existenţa istorică a primelor două este atestată din anii 1392, respectiv 1335.
    Arealul comunei se află în Câmpia joasă de subsidenţă şi divagare, a interfluviului Mureş-Bega, prezentând două subdiviziuni:
    Câmpia joasă a Timişului care se prezintă ca o câmpie aluvială de subsidenţă fluvio-lacustră, cu albii înălţate deasupra câmpului, iar între ele terenuri joase cu nivel freatic aproape de suprafaţă, cu altitudini cuprinse între 83-90 m, cu pante foarte slabe, chiar sub 0,5%. Microrelieful acestei câmpii prezintă atât forme negative – microdepresiuni, crovuri, meandre, albii părăsite, cât şi forme pozitive – grinduri de diferite forme neregulate, mai ales în partea vestică a teritoriului.
    Câmpia de tranziţie între câmpia joasă şi cea înaltă, prezentă în mică măsură în partea NE a teritoriului. Se prezintă sub forma unor pinteni printre văile Beregsăului şi afluenţilor săi, având un aspect general plan, cu o uşoară înclinaţie NE – SV.
    Teritoriul se situează din punct de vedere geomorfologic în partea estică a depozitelor loessoide a Câmpiei Jimbolia – Bulgăruş, în partea vestică a depozitelor aluvio-proluviale a Câmpiei Timişoarei, în partea sud-vestică a depozitelor eoliene a Câmpiei Vinga şi în partea vestică a Câmpiei Sânmihai – Diniaş.
    Reţeaua de ape curgătoare pe teritoriul comunei Săcălaz este reprezentată de pârâul Beregsău şi afluenţii săi, Niaradul şi pârâul Vâna Ciurei, cu fluctuaţii sezoniere de debit. O parte din vechiul curs al râului Bega a rămas neamenajat, pe traseul lui scurgându-se apele râului Bega Veche (limită de hotar în partea sudică a teritoriului cu cel al comunei Sânmihaiu Român), râu care s-a organizat pe seama bazinului hidrografic al Beregsăului. Bega şi Beregsău confluează în Serbia, panta medie a albiei lor descrescând de la 3,4 m/km în amonte, la 0,3 m/km la frontieră.
    Pe lângă cursurile de apă enumerate pe teritoriul comunei Săcălaz mai semnalăm prezenţa a câtorva bălţi, de dimensiuni, forme şi adâncimi diferite, cea de lângă centrul comunal având destinaţie piscicolă şi de agrement.
    Regimul termic şi pluviometric imprimă zonei o climă temperată, cu un grad de continentalism moderat, cu influenţe submediteraneene, mai mult sau mai puţin accentuate.
    Temperatura medie multianuală este de 10,9ºC pentru intervalul 1943 - 2004 (staţia Timişoara), valoarea medie multianuală a precipitaţiilor fiind de 585,8 mm pentru intervalul 1871-1975 (staţia Răuţi), în zona municipiului Timişoara înregistrându-se 631,0 mm pentru intervalul 1871-1975 şi 591,9 mm, pentru intervalul 1955 - 2004 (staţia Timişoara), date care indică un proces de aridizare.
    Flora spontană este caracteristică zonei de silvostepă, ea fragmentându-se şi diminuându-se ca extindere, sub presiunea factorului antropic, fiind înlocuită în mare parte cu plante de cultură.
    Vegetaţia lemnoasă este reprezentată, pe areale izolate, de specii precum Fraxinus excelsior (frasin), Acer campestre (jugastru), Carpinus betulus (carpen), Cornus mas (corn), solurile argiloase sunt acoperite de pâlcuri de Salix spp. (salcie), S. cinerea (răchită), Populus alba (plop alb), Cornus sanguinea (sânger), formând asociaţii de tipul Saliceto-populetum-cinereae, iar de-alungul canalelor de desecare secundare, în zona albiei Bega Veche, a căilor ferate, drumurilor, cât şi a fostelor buncăre, sunt prezente pâlcuri de Prunus spinosa (porumbar), Crataegus monogyna (păducel) şi Rosa canina (măceş), în unele locuri formând tufărişuri de nepătruns, habitat favorabil păsărilor şi mamiferelor mici.
    Covorul ierbos natural este format din specii higrofile şi mezofile precum Phragmites communis (stuf), Typha latifolia (papură), Juncus effusus (rugină), Carex spp. (rogoz), Rumex crispus (dragavei), Glechoma hederacea (silnic), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Poa pratensis (firuţă), Agrostis stolonifera (iarba câmpului), Lolium perenne (zâzanie), Festuca pratensis (păiuş), Trifolium repens, T. hybridum (trifoi alb, trifoi suedez), Ranunculus spp. (piciorul cocoşului).
    În zona fostelor ferme zootehnice cu teren fertil apar o serie de buruieni toxice ca Datura stramonium (ciumăfaia), Atropa belladonna (mătrăguna), Hyoscyamus niger (măselariţa), păşunile neîntreţinute sunt invadate de Xanthium strumarium (scaietele popii), X. spinosum (holeră), Carduus nutans (ciulin), Onopordom acanthium (scai măgăresc), răzleţ sau în pâlcuri apar Taraxacum officinale (păpădie), Polygonum aviculare (troscot), Plantago lanceolata, P. major (pătlagină îngustă şi mare), iar cu răspândire largă, sunt frecvente Lepidium draba (urda vacii), Daucus carota (ruşinea fetei), Euphorbia cyparissias (alior).
    Pe soluri moderat sărăturate vegetează pajişti de Festuca pseudovina (păiuş), Achillea setacea (coada şoricelului), Artemisia monogyna (pelin), Poa bulbosa (firuţă), Lotus tenuis (ghizdei), Puccinellia distans (iarbă de sărătură), Camphorosma ovata, Matricaria chamomilla var. salina (muşeţel), Lepidium perfoliatum (hreniţă), L. ruderale (păducherniţă).
    Principalele plante de cultură sunt grâul, orzul, porumbul, floarea-soarelui, rapiţa pentru ulei, sorgul zaharat şi cele furajere din familia leguminoaselor.
    Nefiind o zonă favorabilă pomiculturii şi viticulturii, speciile de pomi şi vie, existente mai ales în grădinile localnicilor, sunt reprezentate de prun, corcoduş, măr, păr, gutui, cireş şi vişin, iar de-a lungul drumurilor din intravilanul comunei vieţuieşte nucul şi dudul.
    Zestrea faunistică a comunei Săcălaz este constituită din iepuri, căprioare, fazani, vulpi, cârtiţe şi rozătoare mici.
    Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
      1. Aluviosoluri, 1 - 12 (eutrice, eutrice-gleice, eutrice-molice-gleice, eutrice-vertice-gleice, eutrice-gleice-salsodice, molice-calcarice-salsodice, gleice-salsodice-molice), 859.66 ha, 9,10%;
      2. Cernoziomuri, 13 - 48 (tipice, gleice, calcarice, cambice, gleice-salinice, gleice-sodice, gleice salsodice, cambice-gleice, cambice-alcalice, calcarice-gleice, calcarice-salinice, calcarice-salsodice, salsodice-calcarice, gleice-pelice-salinice, gleice-calcarice-salsodice, gleice-salinice-calcarice, gleice-salsodice-calcarice, calcarice-gleice-salinice, calcarice-gleice-salsodice, cambice-vertice-salsodice), 3446,36 ha, 36,20%;
      3. Faeoziomuri, 49 - 52 (gleice-cambice, gleice-calcarice, aluvice-calcarice), 542,78 ha, 5,70%;
      4. Eutricambosoluri, 53 - 81 (molice, gleice, molice-gleice, gleice-molice, gleice-pelice, gleice-vertice, gleice-aluvice, gleice-alcalice, gleice-salsodice, molice-gleice-pelice, molice-gleice-salice, molice-salice-vertice, vertice-gleice-salsodice, gleice-vertice-salsodice), 2594,08 ha, 27,30%;
      5. Pelosoluri, 82 - 90 (gleice, brunice-gleice, gleice-salinice, gleice salsodice, brunice-argice-gleice, brunice-gleice-salinice, gleice-salinice-alcalice), 1159,45 ha, 12,20%;
      6. Vertosoluri, 91 - 92 (gleice-salinice-alcalice), 128,19 ha, 1,30%;
      7. Gleiosoluri, 93 - 95 (eutrice-molice, eutrice-cernice, pelice-salinice-alcalice), 218,92 ha, 2,30%;
      8. Soloneţuri, 93 - 99 (gleice, calcarice-salinice-gleice, molice-gleice-salinice, albice-salinice-gleice), 261,96 ha, 2,80%.
    Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 8588 ha (90,33%), păşuni 743,50 ha (7,8%), fâneţe 169 ha (1,8%) şi livezi 6,50 ha (0,07%).
    Referitor la încadrarea suprafeţei studiate în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", situaţia se prezintă astfel: cl. I 289,85 ha (3,4 %), cl. a II-a 3816,75 ha (44,4 %), cl. a III-a 2952,15 ha (34,4 %), cl. a IV-a 1405,56 ha (16,4 %) şi cl. a V-a 124,07ha (1,4 %).
    Factorii limitativi care grevează asupra învelişului de sol sunt reprezentaţi, în principal, de sărăturare (foarte severă 2,80%, severă pe 5,08% din suprafaţă, moderată 25,23%, redusă 53,36%), compactitate (limitări moderate 35,64%), portanţă redusă (limitări severe 3,31%, moderate 4,0%), neuniformitatea terenului (limitări severe 0,85%, moderate 45,0%), excesul de umiditate freatică (limitări severe 0,70%, moderate 10,32%, reduse 23,38%), excesul de umiditate stagnantă (limitări moderate 26,55%).
    Măsurile de conservare şi îmbunătăţire a calităţii solului vor urmări, cu precădere, respectarea exigenţelor agropedoameliorative curente, în vederea realizării şi conservării în sol a unui regim aerohidric corespunzător unei funcţionalităţi optime.
    De asemenea, sunt necesare măsuri de ameliorare a stării fizice a solurilor de pe arealele afectate de procese de degradare de suprafaţă (prăfuire, crustificare, colmatarea spaţiului poros,atc.), prin reducerea numărului de lucrări ale solului, prin introducerea asolamentelor de lungă durată cu plante protectoare şi amelioratoare, alternarea lucrării profunde a solului pentru culturile anuale prăşitoare cu lucrări superficiale (realizate, de pildă, cu discul etc.), pentru cerealele păioase sau restructurarea, după caz, a suprafeţelor agricole.
               
    Dorin ŢĂRĂU, Marcel LUCA
    Material publicat în revista USAMVB „Agricultura Banatului”, nr. 4 (119), decembrie 2009.

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010