Header image
Header image 
 
O.S.P.A. Timisoara
 
  

 

 
 

SÂNPETRU MARE

    Situată în partea de nord vest a judeţului Timiş, pe DJ 682, localitatea Sânpetru Mare, resedinţa comunei cu acelaşi nume se flă la o distanţă de 55,5 km de municipiul Timişoara şi 14,0 km, de Sânnicolau Mare, oraşul cel mai apropiat. Comuna Sânpetru Mare se întinde pe o suprafaţă de 19852 ha, din care 18.836 ha reprezintă terenul agricol.
    În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localitaţile Sânpetru Mare, Igriş si Saravale.
    Arealul comunei este amplasat în Câmpia Mures-Aranca, aceasta reprezentând extremitatea nord-vestică a câmpiei joase din cadrul Câmpiei Banatului.
    Energia de relief este mică, altitudinile absolute sunt cuprinse intre 82-95 m, crescând de la nord-vest către sud-vest. În cadrul teritoriului se disting două trepte de relief care, situate sub altitudinea de 100 m, se incadrează în Câmpia joasă de subzistentă şi divagare, fiind separate intre ele de râul Aranca, treapta cea mai joasă fiind amplasată la nord, pana la aliniamentul Mureşului, iar cea mai inalta la sud, până la malul drept al Galaţcăi. Treapta inaltă reprezintă un şes aluvial remaniat si modelat eolian, iar cea mai joasă un şes aluvial tipic. Treapta joasă din nordul Arancăi se separa în 2 sectoare: cel neinundabil (intre cursul râului Aranca si digul de apărare) si cel inundabil (intre dig si cursul râului Mureş).
    Din punct de vedere hidrografic, teritoriul comunei este situat în bazinul râului Mureş, respectiv Bazinul superior al râului Aranca (Sistemul de desecare Aranca).
    Bazinul hidrografic al Sistemului de desecare Aranca se suprapune cursurilor parazitare mai vechi ale Mureşului care, inainte de îndiguirea acestora erau inundate la apele mari. Complexul Aranca se afla si astăzi sub influienţa cotelor mari ale Mureşului, dar conexiunea se realizeaza hidraulic, pe cale subterana.
    Arealul comunei este flancat la nord de cursul râului Mureş si este străbătut în centru, de la est la vest, de cel al râului Aranca, ai cărui principali afluienţi sunt, pe dreapta, Canalul Mureşan si pârâul Igriş, iar pe partea stangă Giucoşinul. Atât Aranca, cat si Giucoşinul, au cursurile regularizate si canalizate.
    La aceste cursuri de apă se adaugă o vastă retea de canale de desecare si irigare, de canale colectoare, a cărei execuţie a inceput incă din secolul XIX, acţiune continuată până în zilele noastre.
    Climatul este temperat continental, cu slabe influienţe mediteraneene, se manifestă prin ierni blânde si veri nu prea călduroase, temperatura medie anuală fiind de 10,8° C, iar valoarea medie multianuala a precipitaţiilor fiind de 536,3 mm (staţia Sânnicolau Mare).
    Teritoriul comunei se afla situat în zona stepei danubiene, la interferenţa subzonei antestepei cu cea a silvostepei.
    În urma defrişarilor masive a pădurilor practicate incepând cu sec. al XVIII lea, vegetaţia lemnoasă este reprezentată de pâlcuri mici sau exemplare izolate din specii precum Querqus robus (gorun), Fraxinus excelsior (frasin), Ulmus foliacea (ulm), Acer campestre (jugastru), Pirus piraster (păr păduteţ) şi Crataegus monogyna (păducel).
    Vegetaţia lemnoasă cultivată prezentă pe marginea drumurilor sau la marginea intravilanelor este reprezentata de salcâmul comun si cel japonez, de dud, nuc si de plop, la care se adaugă pomii fructiferi specifici Câmpiei de Vest a Banatului.
    Vegetaţia ierboasă mezofilă este dominată cu precădere de Festuca sulcata (păiuş), Koeleria gracilis, Centaurea micranthos (pesmă), Salvia austriaca si S. Pratensis.
    Vegetaţia xerofilă este reprezentată de Agropyron cristatum (pir), Lolium perenne (raigras), Bromus inermis (obsigă), Poa bulbosa (firuţă), Cynodon dactylon (pir gros), Euphorbia glareosa (laptele câinelui).
    Vegetatia halofila care ocupa suprafetele solurilor saline si alcaline este alcătuită din specii ca Festuca pseudovina (păiuş), Aster tripolium (albăstrică), Atriplex littoralis (căpriţă), Statice gmelini (limba peştelui), Artemisia monogyna var.salina (pelin), Camphorosma ovata, Hordeum hystrix (orz), Matricaria chamomilla (muşeţel), Polygonum aviculare (troscot), Trifolium angulatum si T. Fragiferum (trifoi).
    Pe suprafeţe tot mai restrânse, în depresiuni inchise, în preajma canalelor de desecare, în gropi de împrumut, ca si pe vechile cursuri de ape, astazi sub formă de belciuge si meandre părăsite, supravieţuiesc asociaţii de specii precum Phragmites communis (trestie), Calama-grostis pseudophragmites (trestie de câmp), Carex spp. (rogoz), Juncus spp. (rugină).
    Pe teritoriul comunei se află doua rezervaţii naturale, una în sudul acesteia, reprezentată de Movila Sişitac, de 0,5 ha, care propejeaza speciile Stipa capillata (colilie) şi Agropyron cristatum (pir crestat) si alta în localitatea Igriş, de 3,00 ha, cu caracter mixt, care protejeaza un arboret tipic de teren aluvionar si soluri în formare cu ornitofauna specifica. Astfel, în aceasta zonă au fost semnalate specii protejate, precum cormoranul mare (Phalacrocorax pygmens) si egreta mică (Egretta garzetta).
    Pe baza datelor extrase şi prelucrate din arhiva O.S.P.A. Timişoara, respectiv din Studiul pedologic al UAT Sânpetru mare, executat în anul 1991, au fost identificate, din suprafaţa agricolă de 18.836 ha, următoarele tipuri de sol (înrudite sau total diferite):
      1. Aluviosoluri, (eutrice, gleice, molice, molice-sărăturate), 1-23, 2335,66 ha, 12,4%
      2. Cernoziomuri, ( tipice, cambice, cambice alcalizate, vertice sărăturate), 24-54, 7553,24 ha, 40,01%
      3. Vertosoluri, (gleice, alcalizate, gleice alcalizate), 55-77, 4407,62 ha, 23,40%
      4. Gleiosoluri, (molice, salsodice, vertice), 78-81, 94,18 ha, 0,50%
      5. Soloneţuri, (gleice sărăturate), 82-92, 659,26 ha, 3,50%
      6. Asociaţii de aluviosoluri, cernoziomuri, vertosoluri, soloneţuri, 700-712, 3786,04 ha, 20,10%
    Terenul agricol al comunei se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 15539 ha (85,9%), păşuni 3110 ha (13,8%), fâneţe 167 ha(0,2%), vii 9 ha, livezi 11 ha (0,1%).
    Referitor la incadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru de categoria de folosinţă “arabil”, situaţia se prezintă astfel :
      - cls.I-a 3128 ha (20,13%);
      - cls. a-II-a 4635 ha (29,83%);
      - cls.a- III-a 5218 ha (33,58%);
      - cls.a-IV-a 1474 ha (9,49%);
      - cls.-a V-a 1084 ha 6,97%).
    conform principalelor caracteristici ecopedologice şi capacitatea de producţie exprimată prin note de bonitare.
    Principalii factori limitativi care influenţează calitatea invelişului de sol sunt reprezentaţi de: excesul de umiditate freatic (moderat 20%, puternic-excesiv 9%), excesul de umiditate pluvial (slab 37%, moderat 6%, puternic-excesiv 2%), compactitate (redusă 27%, moderată 10%), sărăturare (slabă 48%, moderată 7%, puternică-excesivă 14%), portanţa redusă (8,36%), rezerva de humus redusă (12%) şi reacţia solului (slab acidă 60%, moderat acidă 28%).
    Ameliorarea si valorificarea potentialului productiv al terenurilor agricole din această zonă se pot realiza în condiţiile abordării integrate a măsurilor hidroameliorative cu cele agropedoameliorative si culturale curente, care vor viza asigurarea unui regim aerohidric în sol, în parametrii optimi de funcţionalitate.
    Reabilitarea si modernizarea lucrarilor de irigaţii, modernizarea lucrarilor de apărare, indiguire si desecări ar trebui să constituie prioritatea de căpătâi în programele de reconstructie ecologica a solurilor si exploatataţiilor agricole din zonă.
               
    Material publicat în “Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică” - Dorin Ţărău şi Marcel Luca. Editura Marineasa, Timişoara, 2002

Copyrite© O.S.P.A. Timisoara 2010